Federația Sanitas îi solicită ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru creșterea veniturilor angajaților din Sănătate și Asistență socială în 2027, precum și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării. Sindicaliștii cer, de asemenea, anularea restricțiilor impuse în 2026 prin ordonanțele Guvernului Bolojan.
Solicitările au fost formulate în urma unei întâlniri desfășurate marți între reprezentanții Sanitas, ministrul Muncii și secretarul de stat Ciprian Văcaru. Federația susține că cele două sisteme nu mai pot funcționa prin amânarea problemelor și acumularea dezechilibrelor.
Sanitas cere ca viitoarea lege a salarizării să fie corectă și echitabilă și să țină cont de responsabilitatea și complexitatea muncii din cele două domenii. Sindicaliștii solicită o evaluare concretă a impactului bugetar al aplicării integrale a Legii-cadru nr. 153/2017, precum și recuperarea drepturilor salariale prevăzute de lege, dar neacordate.
Pentru Asistența socială, federația cere finanțarea necesară până la sfârșitul anului 2026 și un mecanism bugetar predictibil pentru 2027. Sanitas avertizează că sunt necesare personal suficient, finanțare adecvată și eliminarea măsurilor care afectează funcționarea serviciilor publice.
Surse
Ultimele știri
09:02
08:59
08:57
08:48
08:47
Vezi mai multe știri