Noile reguli UE pentru creditele de consum se aplică din 20 noiembrie; România nu are măsuri de transpunere înregistrate la EUR-Lex

Directiva extinde protecția pentru creditele mici și anumite servicii de plată amânată și introduce dreptul la intervenție umană în evaluările automatizate ale bonității. Registrul EUR-Lex nu afișează măsuri de transpunere comunicate de România, după avizul motivat decis de Comisie la 1 octombrie.

Noile norme europene privind creditele de consum trebuie aplicate de statele membre de la 20 noiembrie 2026 și aduc protecții pentru împrumuturile mici, anumite cumpărături cu plată amânată și evaluările automatizate ale bonității. Cu zece zile înaintea acestui termen, registrul EUR-Lex al măsurilor de transpunere afișează zero acte comunicate de România pentru Directiva (UE) 2023/2225. Comisia Europeană decisese la 1 octombrie să emită un aviz motivat pentru necomunicarea transpunerii complete. Situația notificărilor nu permite însă concluzia că toate protecțiile prevăzute de directivă lipsesc din legislația națională.

Pe scurt

1.Statele membre trebuiau să adopte și să publice măsurile de transpunere până la 20 noiembrie 2025 și trebuie să le aplice de la 20 noiembrie 2026. Registrul EUR-Lex consultat la 10 noiembrie nu afișează măsuri comunicate de România.

2.Domeniul european se extinde la creditele sub 200 de euro și la anumite servicii „cumperi acum, plătești mai târziu”. Unele amânări gratuite acordate direct de comerciant sunt exceptate, în condiții care includ termene de 50 sau 14 zile.

3.Consumatorii pot solicita intervenție umană, explicații și reexaminarea evaluării bonității atunci când sunt utilizate prelucrări automatizate ale datelor personale, în condițiile directivei.

4.La 1 octombrie 2026, Comisia a decis să emită un aviz motivat pentru România, în dosarul INFR(2026)0131, și alte 15 state. Avizul nu este o condamnare; Comisia a acordat două luni pentru răspuns și măsurile necesare.

5.Contractele existente la 20 noiembrie nu sunt rescrise automat. Directiva prevede dispoziții tranzitorii și excepții pentru anumite contracte pe durată nedeterminată.

Adoptată la 18 octombrie 2023, noua directivă înlocuiește cadrul european din 2008 și îl adaptează unei piețe în care finanțarea este oferită tot mai frecvent prin platforme digitale. Extinderea domeniului și regulile privind datele folosite la evaluarea bonității urmăresc să prevină creditarea iresponsabilă și supraîndatorarea, fără să interzică în general folosirea algoritmilor.

Data de 20 noiembrie 2026 reprezintă începutul aplicării măsurilor naționale de transpunere prevăzut de articolul 48 al directivei, nu data adoptării acesteia. Statele membre trebuiau să adopte și să publice normele necesare până la 20 noiembrie 2025. Diferența dintre cele două termene este importantă mai ales în țările care nu și-au îndeplinit integral obligațiile de transpunere sau de notificare.

România se află printre cele 16 state membre cărora Comisia Europeană a decis, la 1 octombrie 2026, să le adreseze avize motivate pentru necomunicarea transpunerii complete. Procedura împotriva României are identificatorul INFR(2026)0131 și urmează unei scrisori de punere în întârziere trimise în ianuarie. Comisia a acordat statelor vizate două luni pentru răspuns și pentru adoptarea măsurilor necesare. Dacă explicațiile sau măsurile sunt considerate insuficiente, executivul european poate decide sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene și poate solicita sancțiuni financiare.

Registrul EUR-Lex consultat la 10 noiembrie afișează zero măsuri comunicate de România. Baza este actualizată săptămânal, iar statele membre sunt responsabile pentru informațiile notificate; înregistrarea unor acte nu certifică, la rândul ei, transpunerea completă și corectă, care este verificată de Comisie. Absența notificărilor nu demonstrează că fiecare dispoziție europeană lipsește din dreptul românesc, dar arată că registrul nu documentează măsurile naționale de aplicare a noului cadru.

Una dintre schimbările importante privește domeniul de aplicare. Directiva anterioară excludea, în general, creditele sub 200 de euro. Noul cadru include și această categorie, alături de anumite împrumuturi pe termen scurt și forme de plată amânată. Măsura urmărește să reducă situațiile în care un produs financiar cu valoare individuală redusă beneficiază de reguli mai puțin stricte, deși acumularea mai multor astfel de obligații poate crește riscul de supraîndatorare. Statele pot totuși excepta aceste împrumuturi de la anumite cerințe de informare și publicitate prevăzute de directivă, fără să le excludă în bloc din noul cadru.

Serviciile de tip „cumperi acum, plătești mai târziu” permit primirea bunului sau serviciului înaintea achitării integrale. Directiva exceptează însă anumite amânări acordate direct de furnizor, fără un terț care să ofere credit, dacă plata integrală are loc în cel mult 50 de zile de la livrare, fără dobândă sau alte costuri, în afara unor costuri limitate de întârziere permise de legea națională. Pentru marii furnizori care încheie online contracte la distanță, excepția este mai îngustă: plata trebuie făcută în cel mult 14 zile, iar un terț nu poate nici să ofere, nici să cumpere creditul; celelalte condiții privind costurile rămân aplicabile.

Pentru consumatori, consecința practică este că protecțiile aplicabile unei oferte de plată în rate nu pot fi deduse doar din formula publicitară folosită de comerciant. Contează cine acordă finanțarea, dacă există un intermediar, ce costuri suportă clientul și când trebuie rambursată suma. Delimitarea acestor produse va depinde și de normele naționale de transpunere.

Noua directivă introduce și obligații privind prezentarea informațiilor precontractuale, publicitatea și evaluarea capacității de rambursare. Scopul este ca decizia de împrumut să fie luată pe baza costului total și a condițiilor contractuale, nu doar a unei rate lunare aparent accesibile.

Unul dintre elementele centrale ale directivei privește modul în care creditorii verifică bonitatea. Articolul 18 cere o evaluare individualizată înainte de încheierea contractului, folosind informații relevante, exacte și proporționale despre situația financiară a solicitantului. Evaluarea trebuie realizată în interesul consumatorului, pentru prevenirea creditării iresponsabile și a supraîndatorării.

Textul limitează și utilizarea datelor. Categoriile speciale de informații personale protejate prin articolul 9 din Regulamentul general privind protecția datelor nu pot fi folosite în această evaluare, iar rețelele sociale nu pot constitui o sursă externă de informații pentru stabilirea bonității. Aceste restricții nu înseamnă că directiva interzice folosirea algoritmilor sau a inteligenței artificiale în toate operațiunile de creditare.

Atunci când evaluarea bonității presupune prelucrarea automatizată a datelor personale, consumatorul trebuie să poată solicita intervenție umană din partea creditorului. Acest drept cuprinde obținerea unei explicații clare și inteligibile privind evaluarea, logica și riscurile prelucrării, precum și semnificația și efectele acesteia asupra deciziei. Solicitantul își poate exprima punctul de vedere și poate cere reexaminarea evaluării și a deciziei de acordare a creditului. Dreptul privește o evaluare care implică prelucrare automatizată, nu doar o decizie luată exclusiv de un algoritm; creditorul trebuie să informeze consumatorul despre aceste garanții.

Dreptul la intervenție umană nu echivalează cu dreptul de a primi creditul solicitat. Creditorul poate menține o decizie negativă dacă evaluarea justifică această soluție, dar trebuie să respecte garanțiile procedurale prevăzute de legislația aplicabilă.

Directiva limitează folosirea unor mecanisme comerciale care pot determina consumatorii să accepte servicii suplimentare fără o alegere explicită. Articolul 15 reglementează consimțământul pentru încheierea contractelor și serviciile auxiliare, inclusiv practicile bazate pe opțiuni preselectate, iar articolul 17 interzice acordarea creditelor nesolicitate.

Pentru asigurările legate de un contract de credit, articolul 14 alineatul (4) obligă statele să stabilească o perioadă după care datele despre un diagnostic oncologic nu mai pot fi utilizate. Perioada națională nu poate depăși 15 ani de la încheierea tratamentului medical. Este un plafon, nu o perioadă obligatorie de așteptare de 15 ani în toate țările și nici o regulă identică pentru orice produs de asigurare.

Legislația păstrează și o distincție importantă între contractele noi și cele aflate deja în derulare. Potrivit articolului 47, contractele existente la 20 noiembrie 2026 rămân, în principiu, sub regimul vechii directive până la încetarea lor. Există excepții pentru anumite dispoziții aplicabile contractelor de credit pe durată nedeterminată. Prin urmare, începutul aplicării noului cadru nu înseamnă modificarea automată a tuturor contractelor semnate anterior. Excepțiile pentru contractele pe durată nedeterminată privesc, între altele, modificarea dobânzii, descoperitul de cont, încetarea contractului și recuperarea creanțelor; dreptul nou la intervenție umană nu este extins prin această dispoziție tranzitorie la toate contractele existente.

În România, OUG nr. 50/2010 transpune cadrul european anterior și conține deja obligații privind informațiile precontractuale și evaluarea bonității. Articolul 30 cere verificarea bonității înaintea încheierii contractului, pe baza unui volum suficient de informații. Aceste protecții existente nu trebuie confundate cu implementarea integrală a regulilor suplimentare din directiva din 2023, precum intervenția umană în evaluările automatizate și noua delimitare a produselor de plată amânată.

Pentru consumatori și creditori, apropierea datei de aplicare lasă deschisă problema măsurilor naționale prin care noile garanții vor funcționa în România. Drepturile existente în baza legislației naționale și a GDPR continuă să conteze, dar data fixată de directivă nu dovedește singură că toate obligațiile noi sunt deja operaționale în raporturile dintre clienți și furnizorii de credit.