Statele UE colectează date despre contractanții PNRR, dar nu sunt obligate să le publice sistematic

Normele europene obligă statele să publice cel puțin cei mai mari 100 de destinatari finali ai banilor din Mecanismul de redresare și reziliență, însă datele colectate pentru audit și control merg mai departe și includ contractanți și subcontractanți. Comisia spune că aceste informații pot fi folosite în audituri și investigații, în timp ce Curtea de Conturi Europeană avertizează că informațiile publice nu permit încă urmărirea completă a banilor.

Statele membre ale Uniunii Europene colectează informații despre destinatarii fondurilor PNRR, contractanți și subcontractanți, dar cadrul juridic nu le obligă să publice sistematic toate aceste date, a explicat Comisia Europeană la 8 octombrie. Pentru public, obligația comună la nivelul UE este mai restrânsă: fiecare stat trebuie să mențină un portal cu cei 100 de destinatari finali care au primit cele mai mari sume și să actualizeze informațiile de două ori pe an.

Pe scurt

1.Fiecare stat membru trebuie să publice cei 100 de destinatari finali care au primit cele mai mari sume din Mecanismul de redresare și reziliență.

2.Pentru audit și control, statele trebuie să colecteze și date despre contractanți și subcontractanți atunci când destinatarii finali sunt autorități contractante.

3.Aceste informații suplimentare nu trebuie publicate sistematic în baza actualului regulament, potrivit Comisiei.

4.Curtea de Conturi Europeană consideră că publicarea celor mai mari 100 de destinatari nu oferă o imagine completă asupra traseului banilor, mai ales atunci când fondurile trec prin organisme publice către companii private.

5.România publică prin dashboardul său PNRR informații despre mii de beneficiari și sumele primite, însă aceasta este o problemă distinctă de publicarea sistematică a întregului lanț de contractanți și subcontractanți.

Maciej Berestecki, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a explicat în briefingul de presă de la Bruxelles că sistemul nu se limitează la cele 100 de nume vizibile publicului. Statele membre colectează, în conformitate cu regulamentul Mecanismului de redresare și reziliență, date mai ample privind utilizarea fondurilor. Acestea nu sunt însă publicate sistematic deoarece legislația actuală nu impune acest lucru, a precizat el, dar pot fi puse la dispoziție atunci când sunt necesare pentru audituri sau investigații.

Diferența rezultă din două obligații distincte ale regulamentului. Articolul 25a cere fiecărui stat să creeze un portal public ușor de utilizat cu cei 100 de destinatari finali care primesc cele mai mari sume. Pentru fiecare dintre aceștia trebuie publicate numele sau denumirea juridică, un identificator fiscal atunci când este disponibil, suma primită și măsura PNRR aferentă. Comisia centralizează apoi informațiile în Recovery and Resilience Scoreboard.

Articolul 22 merge mai departe în ceea ce privește controlul banilor. Statele trebuie să colecteze și să permită accesul la date standardizate privind destinatarii finali, contractanții și subcontractanții atunci când destinatarul este o autoritate contractantă, precum și beneficiarii reali ai destinatarilor sau contractanților. Scopul acestei obligații este auditul, controlul și protejarea intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv prevenirea, detectarea și corectarea fraudei, corupției și conflictelor de interese. Obligația de colectare a acestor informații nu este însă echivalentă cu o obligație generală de publicare a lor.

Această diferență este una dintre problemele identificate de Curtea de Conturi Europeană. În raportul special privind trasabilitatea și transparența Mecanismului de redresare și reziliență publicat în mai 2026, auditorii au concluzionat că informațiile publice despre destinatari, costurile reale și rezultatele obținute sunt insuficiente. Auditul a inclus zece state membre, printre care și România.

Curtea a atras în mod special atenția asupra listei celor mai mari 100 de destinatari. În numeroase cazuri, destinatarul final afișat este un organism public, în timp ce o parte importantă a cheltuielilor este ulterior contractată către companii private care execută lucrări sau furnizează servicii. În această situație, o listă care se oprește la organismul public nu arată singură întregul traseu economic al banilor. Auditorii au indicat Bulgaria drept exemplu de stat în care portalul public permite o vizibilitate mai mare asupra contractelor atribuite de destinatarii finali.

România publică deja mai mult decât o simplă listă cu 100 de poziții la nivelul beneficiarilor. Dashboardul oficial PNRR permite căutarea printre mii de beneficiari și prezintă, între altele, identificatorul fiscal, sprijinul rambursabil și nerambursabil și fondurile europene primite. Această transparență mai largă asupra beneficiarilor nu trebuie însă confundată cu publicarea sistematică, într-un singur lanț de date, a tuturor contractanților, subcontractanților și beneficiarilor reali pe care autoritățile îi pot avea în evidențele utilizate pentru control.

Comisia susține că informațiile colectate permit verificarea utilizării banilor chiar dacă nu toate sunt publice. Berestecki a indicat că serviciile Comisiei efectuează audituri regulate în toate statele membre și a spus că, de la lansarea mecanismului, au fost emise peste 2.700 de recomandări de audit. Potrivit datelor prezentate de Comisie la briefing, statele membre soluționaseră 94% dintre aceste recomandări până la jumătatea lunii septembrie 2026.

Disputa este astfel mai puțin despre existența informațiilor decât despre cine le poate vedea. Cadrul actual permite auditorilor și organismelor de investigație să ajungă la un set de date mai amplu decât cel obligatoriu pentru public. Curtea de Conturi consideră că viitoarele instrumente europene de finanțare ar trebui să prevadă colectarea, utilizarea și publicarea sistematică a tuturor informațiilor relevante privind traseul fondurilor, astfel încât controlul public să nu se oprească la primul destinatar vizibil al banilor.

https://2eu.brussels/ro/news/statele-ue-colecteaza-date-despre-contractantii-pnrr-dar-nu-sunt-obligate-sa-le-publice-sistematic