Primul Mondial | Emoția nu se cerșește, nu se cumpără, nu se negociază, se câștigă

Aveam 10 ani când strigam din toți rărunchii, din mijlocul prafului unui sat din România, pentru prima dată „goooooooool”. A fost momentul când emoția a adus „microbul” în inimă și nu a mai plecat de acolo. Era momentul când Adrian Ilie l-a învins pe portarul Mondragon cu o „scăriță” spectaculoasă în minutul 45 al meciului România - Columbia (1-0) din faza grupelor Cupei Mondiale din 1998.

Acum, la 28 de ani distanță, România nu e la Mondialul care a debutat aseară, în schimb Curaçao a intrat în istorie calificându-se pentru prima dată la competiție și devenind cea mai mică națiune care ajunge la turneul final. Asta i-a făcut pe foști internaționali români să atace noul format al Mondialului, pentru că ar oferi șansa unor echipe mai slab cotate să se califice.

O poveste despre un început, un meci văzut în fața blocului și o Românie „pe tușă”

Emoția, dragostea și ,,microbul” aveau să crească pentru mine de la Mondialul din ‘98 și mai tare după o nouă victorie obținută de România în meciul doi din grupă, cu Anglia, după un gol marcat de Dan Petrescu în minutul 90 al partidei (scor 2-1). După primele două meciuri ,,tricolorii” își asiguraseră un loc în optimi și visele începeau să-și facă loc în mintea mea de copil.

A urmat celebrul meci când jucătorii români s-au vopsit blonzi în meciul împotriva Tunisiei. Gestul a fost plănuit dinainte ca o formă de celebrare a calificării. Prin egalul cu Tunisia (scor 1-1), România a câștigat Grupa G.

Povestea primului Mondial urma să ajungă la optimea de finală cu Croația, iar povestea mea continua în orașul natal.

Atmosfera frenetică a cuprins toată România. Orașul minier în care m-am născut vibra. Ne-am adunat cu toții în fața blocului, vecini, bunici, nepoți, tați, verișori, femei și bărbați, deopotrivă. Un televizor a fost instalat pe o bancă și am urmărit cu toții, cuprinși de adrenalină și entuziasm, meciul.

Au venit prelungirile primei reprize, golul marcat de Davor Šuker din penalty și așa avea să se oprească brusc povestea primului Mondial, a primului „gooool” dar nu și a „microbului”.

Dacă pentru mine povestea de dragoste pentru fotbal a început cu Mondialul din ’98, pentru Națională a fost momentul în care a luat pauză și s-a retras „pe tușă”. A fost singurul Mondial pe care l-am văzut cu România printre participante.

Nu Curaçao e vinovată că noi nu suntem acolo

Reprezentativa din Curaçao a devenit zilele de dinaintea CM din SUA, Mexic și Canada țapul ispășitor al frustrărilor noastre ca fani. Este „victima” acestor zile, când printre microbiștii din România s-a extins un altfel de „trend”, că nu are ce să caute Curaçao la Mondial.

Calificarea naționalei din Curaçao la Campionatul Mondial de fotbal din 2026 a generat dezbateri aprinse, fiind considerată de mulți critici drept un efect direct al extinderii turneului la 48 de echipe. Mulți critici din România au văzut în prezența lor o diluare a valorii turneului final, însă Curaçao este la Mondial pentru că și-a câștigat acest drept pe teren, fiind una din reprezentantele CONCACAF.

Curaçao a intrat în istorie, calificându-se pentru prima dată la Cupa Mondială și devenind cea mai mică națiune care ajunge la turneul final, cu o populație de doar 156.000 de locuitori. Anterior, cea mai mică țară calificată la turneu a fost Islanda, în 2018, cu o populație de aproximativ 350.000 de locuitori.

În ultimele săptămâni, s-a vorbit mai mult despre problemele care au apărut în jurul organizării Cupei Mondiale și mai puțin despre frumusețea competiției, despre entuziasmul celor care vor fi prezenți pentru prima dată sau despre nostalgia faptului că o să fie ultimul mondial unde o să-i vedem pe unii dintre cei care au făcut ca acest ,,microb” să rămână viu în inimile noastre.

Afirmațiile de genul celor că reprezentanta Curaçao nu are ce căuta la Mondial ne arată și unul din motivele pentru care nu suntem acolo, nu ne vedem lungul nasului și le furăm și altora bucuria și emoția Mondialului. Și copiii de 10 ani din Curaçao au dreptul la primul Mondial, la emoții și, de ce nu, la primul „goool”.

Emoția nu se cerșește, nu se cumpără, nu se negociază, se câștigă.