Timpul, o variabilă neglijată

În ultima mea intervenție pe această platformă încercam să explic turul I al prezidențialelor. Destul de bine, după cum s-a dovedit. Promisesem însă o continuare, în contextul alegerilor parlamentare și al turului II, dar, după cum știm, imediat înainte de turul al II-lea s-a dovedit că era mai degrabă nevoie de un constituționalist care să explice situația decât de serviciile sociologiei politice și electorale.

Nici nu vreau să spun, la peste o lună distanță, cine ar fi câștigat turul al II-lea, potrivit datelor la care am avut acces. Lucrurile sunt mai complicate decât par. Una dintre problemele sociologiei în context electoral este și abuzul de funcția ei profetică.

Publicul vrea profeții, nu date, mass-media la fel, clienții politici la fel și, desigur, mulți sociologi își prezintă marfa ca și cum ar vinde profeții, nu date și inferențe decurse din acestea. E mai simplu decât să prezinți/citești scenarii, în funcție de prezență, să grupezi opțiunile de vot după (și) alte variabile decât cele socio-demografice. Sau chiar decât să îți pui problema că, deși fiecare prezență este egală cu alta și fiecare vot este egal cu altul, indiferent de cine este posesorul lor, gradul de hotărâre privind intenția de vot, stabilitatea intenției/preferinței politice (mai ales când preferința nu este foarte puternică) depind și ele de gradul de informare, interesul față de politică, permeabilitatea la fakenews și la senzațional, datele psihologice ale fiecăruia, sursele de informare etc.

Fundamentale pentru democrație și pentru cunoașterea voinței publicului, sondajele de opinie sunt, din păcate, și ingrediente ale mai micilor sau mai marilor manipulări. Apetitul publicului pentru sondaje vine la pachet cu o reificare a datelor prezentate în mass-media și cu neluarea în calcul a nuanțelor fenomenului. De ce sunt importante sondajele electorale, dincolo de fenomenul politic în sine? Pentru că sunt un veritabil test al opiniei publice și al preferințelor publicului. Practic, contextul electoral este singurul context real în care la sfârșit tragem o linie și vedem dacă opinia declarată de respondenți se verifică și dacă s-a transformat în comportament.

Unul dintre lucrurile despre care se vorbește rar în practica măsurării opiniei publice este timpul. Iar lucrul acesta trebuie să se schimbe. De ce? Pentru că astăzi opinia publică „expiră” mai repede decât oricând înainte. Opinia publică apare, istoric, „de mână” cu societatea de masă, cu statele moderne centralizate, cu educația standardizată – și ajunge la apogeu în era televiziunii și a star-sistemului global. Epoca rețelelor de socializare, a hiperinteractivității, a accesului oricui are o conexiune de net la statutul de producător de informare și entertainment, a bulelor, a vecinităților online… această nouă eră a comunicării a segmentat publicurile și identitățile furnizate acestora de conținuturile media dincolo de clivajele tradiționale și a accelerat formarea și schimbarea opiniei publice. Legiunile de fani apar și dispar la fel de repede ca și conținuturile care se viralizează. Trebuie doar să fii acolo să le măsori după ce apar, dar înainte să dispară. Pur și simplu opinia apare mai repede și se poate schimba mai repede decât înainte.

Combinația campanie electorală x era digitală este realmente „criminală” din acest punct de vedere. Campania electorală înseamnă că ai la dispoziție o lună pentru a te (re)poziționa printre ceilalți candidați oficiali – nevoia de a forma și schimba atitudini cu rapiditate își întâlnește acum infrastructura în comunicarea digitală. Sigur, cu costul îngreunării măsurătorilor sociologice.

Există tipologii ale candidaților, construite după o mulțime de criterii. Astăzi, un criteriu este și timpul: avem candidați care se erodează, candidați care „se aprind” repede, candidați pe care îi avantajează dacă publicul are timp să îi cunoască, respectiv candidați pe care misterul și lipsa de notorietate îi ajută. Era noastră, a gratificării imediate, a noutății și tehnologiei în exces, pare că dăunează omului cu vechime în cariera politică, incapabil de a mai oferi surprize, incapabil de a stârni emoții și speranțe care nu pot fi contrazise. Noutatea vine de la cel mai puțin cunoscut. Facebook-ul de acum 10 ani, Tik Tok-ul de azi, doar mediază procesul.

Deci, de ce această discuție despre timp, alegeri și sociologie? Pentru că timpul a fost variabila-cheie în aceste alegeri. Comunicarea digitală a fost doar mijlocul. Studiile arătau, la începutul anului electoral 2024, că publicul ar considera un independent potrivit pentru funcția de președinte. Cu Geoană în pole-position mult prea devreme, candidatura s-a erodat în campania electorală efectivă. Independent, foarte notoriu, deloc anti-sistem, cu merite și slăbiciuni clare și, mai ales, arhicunoscute toate, Mircea Geoană nu a putut primi „darul” electoratului. Beneficiarul valului a fost, cel puțin aparent și cel puțin la primul tur, Călin Georgescu. Acceptând că o parte semnificativă a publicului nostru oferă un vot suveranist, antisistem, ultraconservator, conspiraționist, radical, chiar negativ, sau oricum vrem să îi zicem, nu putem să nu vedem că dintre toate campaniile – inclusiv ale liderilor suveraniști -, cea a lui Călin Georgescu a fost, blând spus, cea mai neobișnuită. S-a vorbit mult despre conținutul, ca și despre difuzarea acesteia, nu are rost să insistăm aici. Mulți au comentat narațiunea lui de campanie dar, în realitate, nu am avut de-a face cu așa ceva, în sensul cunoscut al termenului. Am avut în campania lui Călin Georgescu: timp condensat, metafore, excentricități, informații contradictorii, repetiții, exces de digital etc. Abateri foarte mari de la structura unei narațiuni electorale, fie ea și una radicală/suveranistă. Dar aceste abateri au funcționat foarte bine pe Tik Tok.

Deci cum vor gestiona relația cu timpul PSD și PNL pentru noua campanie din 2025? Este un moment potrivit să măsoare scorul lui Crin Antonescu, în ipoteza că…? Desigur, Crin Antonescu este soluția anunțată după emoția anulării turului I al alegerilor prezidențiale. Are avantaje certe (pe care le putem discuta într-un material viitor), iar răzgândirea coaliției (deja tatonată după vacanță), nu cred că ajută prea mult partidele de mainstream al căror mesaj de stabilitate nu a impresionat prea mult electoratul în 2024. Se pot face măsurători sociologice care îmbunătățesc o campanie, nu doar unele care „ghicesc” câștigătorul. Poate depășim acest fetișism al sondajelor văzute ca niște răvașe din prăjiturele chinezești, pe care sperăm le extragem până când nimerim candidatul care a câștigat deja alegerile fără niciun efort de campanie.