Universitatea statului Ohio, din Statele Unite, a suspendat temporar frăția Sigma Alpha Epsilon după apariția unor imagini virale în care doi tineri iau foc în timpul unei scene haotice și violente. Incidentul a avut loc sâmbătă, în campusul principal din Columbus, iar poliția și autoritățile universitare au deschis anchete.
În înregistrarea distribuită online, vizionată de peste un milion de ori, cei doi tineri apar cu pantalonii de trening cuprinși de flăcări, în timp ce în jurul lor se aud râsete și țipete de panică. Universitatea a calificat situația drept „extrem de îngrijorătoare” și a decis suspendarea activității frăției cel puțin pe durata investigației interne.
Ben Johnson, purtătorul de cuvânt al instituției, a precizat că persoanele implicate primesc îngrijirile necesare, fără să spună dacă incidentul a făcut parte dintr-un ritual de inițiere. Poliția din Columbus investighează, la rândul său, cazul.
Incidentul readuce în atenție controversele legate de frățiile studențești americane, acuzate frecvent de ritualuri umilitoare și de promovarea unei culturi a tăcerii. Sigma Alpha Epsilon susține că formează lideri încă din 1856. Cazul apare pe fondul emoției publice provocate de dezvăluirile privind presupusul viol în grup al unei studente la Universitatea Cornell, în 2024.
Surse
Ultimele știri
10:30
10:23
10:21
10:18
10:16
Vezi mai multe știri