Situația a survenit după ce rezultatele a două tururi de scrutin au fost identice, câte 28 de voturi pentru fiecare candidat și un vot alb. Conform regulamentului, primarul desemnat a devenit candidatul cel mai în vârstă, în acest caz fiind Giovanni Razzari, în vârstă de 73 de ani. Acesta a criticat legea care i-a adus victoria, considerând-o absurdă, dar a menționat că nu va refuza postul.
Surse
Situația bizară într-o comună din Italia. Primarul a fost ales în funcție de vârstă, nu în funcție de voturi - B1TV.ro
Un italian a ajuns primar datorită vârstei: "E o lege absurdă!" / După două scrutinuri în care a fost egalitate, a fost numit în funcție cel mai în vârstă / Noul primar din Zerba are 73 de ani
Ultimele știri
12:59
Administratorul judiciar al CFR Cluj anunță că va face toate demersurile necesare pentru a ajunge în cupele europene în pofida intrării în insolvență
12:58
Serbia, refugiu pentru fugarii din justiția altor țări. Sebastian Ghiță, printre numele menționate de presa sârbă
12:48
Update / Accident feroviar în Spania: cel puțin 39 de morți în Toledo
12:47
Ursula von der Leyen nu a fost audiată în persoană de EPPO în dosarul Pfizergate / Kövesi avertizează asupra presiunilor politice
12:38
Real Madrid și-a cerut scuze oficial după afirmațiile lui Kylian Mbappe
Vezi mai multe știri