Președintele rus Vladimir Putin i-ar fi cerut Melaniei Trump să medieze un armistițiu în orașul Oleșkî, din regiunea ucraineană Herson, aflat sub ocupație rusă, potrivit lui Marc Beckman, consilierul principal al Primei Doamne a SUA. Acesta susține că Putin i-a trimis Melaniei Trump o scrisoare oficială prin care Rusia o recunoștea drept „intermediar exclusiv”.
Potrivit declarațiilor lui Beckman pentru Kyiv Post, Melania Trump ar fi solicitat ca încetarea focului să fie devansată cu două zile și să fie extinsă dincolo de Oleșkî, în alte zone ale regiunii Herson. Acordul ar include livrarea periodică de ajutoare, deminarea drumurilor și evacuarea civililor către teritoriul controlat de Ucraina.
Documentele semnate la 23 octombrie de oficiali ruși și ucraineni prevăd transportarea locuitorilor prin Rusia și Belarus. Aceștia ar urma să ajungă mai întâi la Anapa, apoi la Gomel, cu o aeronavă militară rusă, zborul fiind programat pentru 31 octombrie.
Beckman afirmă că reprezentanții celor două părți s-au întâlnit în Belarus și că, până acum, termenii armistițiului au fost respectați. Detaliile acordului nu au fost însă făcute publice, la solicitarea ambelor delegații.
Planul este privit cu scepticism de unii experți, care susțin că Putin ar putea folosi implicarea Melaniei Trump pentru a-și consolida imaginea de pacificator în fața electoratului MAGA. Oleșkî, oraș cu aproximativ 24.000 de locuitori înainte de război, se află sub ocupație rusă din primele zile ale invaziei pe scară largă.
Citește și Vladimir Putin spune despre Elon Musk că este ”un adevărat geniu”
Surse
Ultimele știri
18:15
18:05
17:54
17:43
17:37
Vezi mai multe știri