Agenții federali americani l-au arestat pe Abdulrahman Alfozan, un inginer de origine saudită angajat la OpenAI, acuzat că a ascuns un dispozitiv de înregistrare audio într-o sală de conferințe destinată conducerii companiei, într-o clădire din San Francisco. Dispozitivul ar fi fost instalat în jurul datei de 28 septembrie și descoperit două zile mai târziu, conectat la un port USB din spatele unui televizor și ascuns în hârtie igienică.
Potrivit Departamentului de Justiție și FBI, aparatul avea microfon și putea fi conectat la o cameră. Datele stocate erau criptate, iar anchetatorii nu au reușit să le acceseze. Ulterior, în geanta suspectului ar fi fost găsit un dispozitiv personalizat asemănător.
OpenAI susține că și-a folosit propriile modele de inteligență artificială pentru a identifica autorul și afirmă că acesta intenționa să amplaseze și alte dispozitive în zone sensibile. Compania nu a găsit indicii privind accesarea codului-sursă, a parametrilor modelelor sau a datelor clienților, însă l-a concediat pe Alfozan.
Suspectul, în vârstă de 35 de ani, lucra la OpenAI din iulie 2025 și este rezident permanent în SUA din 2020. El riscă până la cinci ani de închisoare, o amendă de 250.000 de dolari și trei ani de supraveghere.
Investigația FBI continuă.
Surse
Ultimele știri
11:36
11:34
11:26
11:25
11:21
Vezi mai multe știri