Compania britanico-suedeză AstraZeneca negociază cu grupul american Bristol Myers Squibb (BMS) pentru o tranzacție care ar putea deveni una dintre cele mai mari din istoria industriei farmaceutice, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.
Potrivit informațiilor din presa internațională, o eventuală tranzacție ar reuni două dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, rezultând un grup cu o valoare de piață de aproximativ 400 de miliarde de dolari, care s-ar clasa pe locul al patrulea la nivel mondial în industrie. De asemenea, conform unor surse apropiate dosarului, discuțiile sunt în desfășurare de mai multe luni, însă nu există, deocamdată, certitudinea că vor conduce la un acord.
După apariția informațiilor privind negocierile, acțiunile AstraZeneca au înregistrat o scădere de peste 7%. Analiștii estimează că o eventuală tranzacție ar putea fi analizată de autoritățile de concurență, având în vedere suprapunerile dintre portofoliile celor două companii, în special în domeniul tratamentelor oncologice. Potrivit evaluărilor din piață, AstraZeneca urmărește extinderea afacerii, în timp ce Bristol Myers Squibb se confruntă cu provocări generate de expirarea brevetelor pentru unele medicamente. Specialiștii apreciază că o astfel de tranzacție ar putea aduce economii de costuri, dar ar putea influența și ritmul dezvoltării unor noi tratamente.
Surse
Ultimele știri
22:59
22:44
22:31
22:16
21:53
Vezi mai multe știri