News Focus: Șocul demisiei președintelui Iohannis, reflectat în spațiul online

Ultima săptămână a adus o schimbare a agendei media și politice, ca urmare a anunțului președintelui Iohannis privind demisia din funcție. Declanșarea procedurilor pentru asigurarea interimatului, multitudinea de reacții politice, dar și analizele privind meritele sau greșelile din mandatele lui Klaus Iohannis au acaparat dezbaterea publică, dinamică reflectată și în spațiul online.
Conform datelor analizate cu ajutorul NewsVibe, platformă de monitorizare și analiză online cu suport AI, data de 10 februarie, când Klaus Iohannis și-a anunțat intenția de a demisiona, a fost ziua când s-au înregistrat cele mai multe mențiuni online despre acesta din ultimele 12 luni, cumulat acestea generând și cel mai mare impact estimat la nivelul publicului, raportat la acest interval de timp.
Deși au mai existat pe parcursul ultimului an momente când numele președintelui a atras atenția – cum ar fi candidatura pentru funcția de secretar general al NATO sau discuțiile despre o posibilă candidatură pentru un post de senator – niciunul nu a avut amploarea în spațiul online pe care a generat-o decizia de a demisiona.
Grafic NewsVibe. Evoluția la nivelul numărului de mențiuni despre Klaus Iohannis, respectiv a impactului total al acestora, în ultimul an
Surse predominante
La nivelul surselor online cele mai relevante care au menționat numele Klaus Iohannis în ultima săptămână, ies în evidență website-uri de știri și platforme generaliste importante, precum și pagini de Facebook aparținând unor astfel de surse media.
Dintre acestea, se remarcă prin frecvența mențiunilor despre subiect site-urile stiripesurse.ro, Ziare.com, Gândul, PS News și Adevărul, precum și pagina de Facebook a Ziare.com, fiecare cu peste 80 de mențiuni despre numele Klaus Iohannis. Volumul mențiunilor este, însă, unul ridicat pentru toate sursele din top 15, niciuna dintre acestea neavând sub 60 de mențiuni despre fostul președinte.
Grafic NewsVibe. Topul surselor web relevante care s-au referit la Klaus Iohannis, în ultima săptămână
Topul cuvintelor cheie menționate
Entitățile cel mai frecvent invocate în articolele din sursele web și în postările de pe Facebook care au menționat numele președintelui Iohannis sunt, în primul rând, cele direct legate de evenimentul demisiei: România, Ilie Bolojan (care a preluat interimatul funcției), Palatul Cotroceni (sediul Administrației Prezidențiale) și funcția de președinte.
De asemenea, există asocieri cu alte nume consacrate din politică, precum Crin Antonescu, Marcel Ciolacu, Traian Băsescu, sau principalele partide ale coaliției guvernamentale, PNL și PSD.
O vizibilitate destul de mare a avut și Senatul, deoarece Ilie Bolojan, în calitate de președinte interimar, a preluat această funcție venind din poziția de șef al Senatului, ceea ce a dus procedural la un interimat și pentru funcția acestei Camere a Parlamentului României.
Nu în ultimul rând, există asocieri și cu Curtea Constituțională a României, instituție implicată în procedurile de vacantare a funcției prezidențiale și de constatare a interimatului.
Grafic NewsVibe. Top entități menționate în asociere cu Klaus Iohannis, în ultima săptămână
Emoji și Hashtag
Cele mai utilizate emoji în postările de Facebook unde a fost menționat Klaus Iohannis simbolizează stare de alertă, breaking news, obiective îndeplinite, România sau știri.
Grafic NewsVibe. Top emoji folosite pe Facebook în conversațiile despre Klaus Iohannis, în ultima săptămână
Cele mai frecvent asociate hashtag-uri în postările de Facebook în care a fost menționat Klaus Iohannis sunt, pe lângă numele acestuia, #romania, #iliebolojan, #presedinte sau #demisie. În mod previzibil, conversația recentă de pe rețelele sociale despre Klaus Iohannis a fost puternic marcată de decizia acestuia de a pleca din funcția de președinte al României.
Grafic NewsVibe. Top hashtags folosite pe Facebook în conversațiile despre Klaus Iohannis, în ultima săptămână
Surse locale
Din cele peste 7700 de mențiuni totale despre Klaus Iohannis în ultimele 7 zile, mai bine de 2100 au provenit din surse locale. Cel mai mare interes al acestora s-a manifestat în județe precum Constanța, Sibiu, Cluj, Iași, Brașov sau Timiș.
În general, se remarcă un interes mai ridicat al surselor din Centrul, Vestul și Nordul României, în timp ce interesul este mai scăzut în Estul Munteniei, Sudul Moldovei, precum și în județele Harghita și Covasna.
Grafic NewsVibe. Surse locale relevante care l-au menționat pe Klaus Iohannis, în ultima săptămână
Analiza mențiunilor despre Klaus Iohannis din ultima săptămână reflectă un interes semnificativ atât la nivel național, cât și local, generat de decizia sa de a demisiona. Conversațiile online au fost dominate de evenimentele recente și de asocieri politice și instituționale, marcând o schimbare importantă a agendei în ultimele zile.