ANALIZĂ Blocajul din Strâmtoarea Ormuz: De ce următoarea mare criză globală ar putea fi la raftul cu alimente, nu doar la pompă

În ultimele săptămâni, dezbaterea publică s‑a concentrat intens pe „criza carburanților” generată de închiderea Strâmtorii Ormuz, pe șocul de preț la petrol și pe riscul unui nou val de scumpiri la pompă, în transport și industrie. Totuși, analizele arată că acest blocaj ar putea declanșa și o criză alimentară globală, pentru că lovește în același timp fluxurile de îngrășăminte, în costurile de producție agricolă și în țările profund dependente de importuri de alimente.

Un blocaj prelungit al Strâmtorii Ormuz ar lovi astfel lanțul alimentar global în trei moduri principale: prin șocul de îngrășăminte și inputuri agricole, prin creșterea brutală a costurilor de transport și producție și prin vulnerabilitatea extremă a statelor importatoare nete de alimente din Golf și din Sudul Global. România ar resimți efectele mai ales prin prețuri mai mari la alimente și inputuri, volatilitate pe piețele de export agroalimentare și presiuni suplimentare asupra inflației, nu prin penurie fizică imediată.

De ce Ormuz înseamnă și îngrășăminte, nu doar petrol

Strâmtoarea Ormuz nu este doar un „robinet” pentru circa 20% din consumul mondial de petrol și o parte importantă din exporturile de gaze naturale, ci și un coridor esențial pentru îngrășăminte azotate. Iranul, Qatarul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrain depind de Ormuz pentru a-și exporta producția de amoniac și uree, iar aceste țări reprezentau împreună aproximativ un sfert din comerțul global cu amoniac și o treime din comerțul cu uree în 2024.

Blocarea sau militarizarea rutei taie accesul la aceste volume pentru piețele din Asia, Africa și Europa, ceea ce împinge în sus prețurile mondiale la îngrășăminte. Organizații internaționale precum Organizația Națiunilor Unite, prin UNCTAD și FAO, precum și institute de cercetare specializate în politici alimentare, precum International Food Policy Research Institute (IFPRI), atrag atenția că prăbușirea traficului maritim în zonă duce deja la scumpirea gazului natural, materie primă pentru îngrășăminte, amplificând efectul de domino asupra costurilor de producție agricolă la nivel global.

Canalul fertilizanți → producție agricolă → prețuri la alimente

Legătura cheie dintre Ormuz și o potențială criză alimentară globală este lanțul fertilizanți–recolte–prețuri. Îngrășămintele azotate pe bază de amoniac și uree sunt indispensabile pentru randamentele la culturi de bază precum grâu, porumb și soia. Dacă între 25% și 35% din fluxul global de astfel de produse este sever restricționat sau deviat pe rute mai lungi, prețurile cresc brusc, iar disponibilitatea regională devine inegală. În condițiile în care fermierii se confruntă deja cu costuri ridicate la energie și credit, scumpirea îngrășămintelor duce fie la reducerea dozelor aplicate, fie la diminuarea suprafețelor cultivate intensiv, ceea ce are un impact negativ asupra producției.

Analize economice recente avertizează că valul de scumpiri la fertilizanți, combinat cu șocul energetic, poate genera un nou episod de inflație de tip „cost-push” în agricultură, în care inflația la alimente este determinată în principal de creșterea costurilor de producție. Experiențele anterioare, de la criza prețurilor la alimente din 2007–2008 până la războiul din Ucraina, arată că astfel de șocuri se transmit relativ rapid în prețurile internaționale la cereale și uleiuri vegetale, în special în cazul statelor dependente de importuri.

Lanțurile logistice: de la Ormuz la raft

Chiar și acolo unde nu există un deficit fizic de marfă, modul în care bunurile circulă este perturbat. Armatorii și marile linii de containere evită din ce în ce mai mult rutele considerate de risc înalt și deviază navele în jurul Capului Bunei Speranțe, replicând modelul folosit în criza din Marea Roșie. Costurile de transport au crescut abrupt, iar unele rute pentru produse agroalimentare către și dinspre Golf au sărit de la circa 3.400 de dolari la peste 15.000 de dolari per container, la care se adaugă suprataxe suplimentare de mii de dolari pe unitate. Clauzele de „război” din contractele de transport permit redirecționarea mărfurilor către porturi alternative, ceea ce duce la întârzieri, aglomerări și la riscul ca produsele perisabile să fie irosite.

Pentru țările din Golf, care își asigură între 80% și 98% din necesarul alimentar prin importuri, perturbarea logisticii prin Ormuz riscă să devină cel mai sever șoc de lanț de aprovizionare de la pandemie și de la începutul războiului din Ucraina. Analizele semnalează deja majorări anunțate de retaileri din regiune de până la 20% la anumite categorii de produse alimentare, în special acolo unde rutele alternative sunt limitate.

Sudul Global și riscul de criză alimentară

Deși primele efecte se văd în țările bogate importatoare de energie și îngrășăminte, cea mai grea povară este așteptată în economiile emergente și în statele cu insecuritate alimentară cronică.

Dezvoltarea economică fragilă și ponderea mare a alimentelor în coșul de consum fac ca scumpirile să lovească disproporționat gospodăriile sărace. Pentru multe state africane și asiatice, accesul la îngrășăminte ieftine din Golf a fost un factor cheie în stabilizarea producției de cereale în ultimul deceniu. Restricțiile de export, stocarea preventivă și episoadele de panică pe piețele de mărfuri pot transforma o criză de preț într-una de acces, în care alimentele există, dar nu mai sunt abordabile pentru segmente largi de populație.

Experții avertizează că, în scenariul unui conflict prelungit, „colateralul greu” ar putea fi suportat de Sudul Global, care depinde simultan de importuri alimentare, de finanțare externă și de condiții meteo tot mai volatile. În paralel, instituții precum Oxford Economics notează că acest șoc este ceva mai mic, ca magnitudine agregată, decât cel generat de invazia rusă în Ucraina, dar poate avea efecte mai răspândite și mai persistente asupra celor mai vulnerabili, tocmai pentru că lovește simultan energia, fertilizanții și logistica.

Impact macroeconomic: inflație, consum și stabilitate

Reverberațiile alimentare ale conflictului se văd deja în prognozele macroeconomice actualizate. Oxford Economics a revizuit în sus estimările privind prețurile la energie și alimente și, implicit, prognoza de inflație globală a prețurilor de consum pentru 2026, până în jurul a 4%, concomitent cu o reducere a creșterii PIB mondial la circa 2,6%. Creșterea prețurilor la energie se „infiltrează” în costurile de transport, distribuție, electricitate și salarii, alimentând presiuni inflaționiste generalizate în economiile dezvoltate, inclusiv în zona euro.

Economiști și oficiali europeni, de la președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, până la vicepreședintele Comisiei Europene pentru economie, Valdis Dombrovskis, avertizează că un șoc prelungit pe energie și îngrășăminte ar obliga băncile centrale să mențină sau chiar să înăsprească politica monetară, cu riscul de a frâna suplimentar consumul și investițiile. Pentru fermierii din Statele Unite și Europa, combinația dintre prețuri mai mari la motorină, inputuri și finanțare se traduce deja în marje mai mici și în decizii prudente privind producția, așa cum avertizează atât organizații precum National Farmers’ Union în Marea Britanie, cât și analize realizate de BBC, Deutsche Welle sau CNN, iar acest context poate limita oferta agricolă la nivel global.

Cum ar putea fi afectată România

România intră în acest tablou nu ca stat vulnerabil la penurie imediată, ci ca economie deschisă, integrată în piața unică europeană și puternic conectată la piețele agricole internaționale.

Pe canal energetic și de costuri, un petrol Brent în jurul a 113 dolari pe baril în trimestrul al doilea și o normalizare lentă a pieței ar însemna costuri persistent mai mari la combustibili, energie electrică și gaze, cu efect în lanț asupra transportului, depozitării și procesării alimentelor. În paralel, piețele europene ale îngrășămintelor ar resimți presiunea scumpirilor și a deficitului de ofertă din Golf, chiar dacă o parte din necesar este acoperit din producția și importurile alternative din regiune.

Pentru agricultura românească, implicațiile imediate ar fi multiple. Costurile mai ridicate la îngrășăminte și combustibil ar presa marjele fermierilor și ar putea determina unele exploatații să reducă inputurile sau să amâne investițiile. Volatilitatea crescută a prețurilor la cereale și oleaginoase pe bursele internaționale ar însemna riscuri mai mari, dar și potențiale oportunități de preț pentru exportatori, în funcție de calendarul recoltelor și de condițiile meteo. Șocul s-ar transmite parțial în prețurile la raft, în special la produse procesate cu o pondere mare a energiei și transportului în costul final, fenomen deja semnalat în alte economii europene ca efect al conflictului.

Pe canalul macroeconomic, o inflație globală mai ridicată și o încetinire a creșterii în zona euro ar afecta cererea externă pentru exporturile românești de bunuri și servicii, inclusiv pentru produsele agroalimentare cu valoare adăugată. Acest context ar putea complica eforturile interne de aducere a inflației pe o traiectorie descendentă și de menținere a unei creșteri economice robuste, mai ales dacă presiunile alimentare se combină cu vulnerabilități fiscale sau cu șocuri climatice regionale.

În plan social, principala provocare pentru România ar fi protejarea categoriilor vulnerabile în fața unei posibile noi runde de scumpiri la alimente de bază, pe fondul efectelor externe ale războiului din Iran. În funcție de amplitudinea și durata șocului, va conta decisiv mixul de politici, de la măsuri țintite de sprijin la consolidare fiscală și investiții în reziliența lanțurilor agroalimentare, pentru a limita riscul ca o criză de preț să se transforme într-una de acces la hrană.

*****Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare de date asigurat de platforma de monitorizare media NewsVibe Romania. Analiza, datele și imaginile prezentate au fost îmbunătățite cu ajutorul unor instrumente de Machine Learning și Artificial Intelligence.