UE reafirmă obligația de a proteja refugiații în timp ce aplică noile reguli privind migrația și azilul

Uniunea Europeană a reafirmat că protecția refugiaților trebuie să rămână întemeiată pe Convenția din 1951, pe dreptul internațional și pe cooperarea dintre state, în timp ce noile reguli europene privind migrația și azilul sunt puse în aplicare. Declarația comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant nu modifică legislația și nu introduce obligații suplimentare, dar precizează cadrul juridic pe care statele membre trebuie să îl respecte în gestionarea cererilor de protecție și a migrației.

Pe scurt Uniunea Europeană și-a reafirmat angajamentul față de Convenția din 1951 la 75 de ani de la adoptarea principalului tratat internațional privind protecția refugiaților. Convenția stabilește drepturile persoanelor obligate să fugă și obligațiile statelor de a le proteja împotriva persecuției, în conformitate cu dreptul internațional. Declarația nu anunță o nouă lege europeană, dar afirmă că Pactul privind migrația și azilul trebuie aplicat în concordanță cu standardele internaționale de protecție. Planul Uniunii pentru perioada 2026–2027 include peste 10.000 de angajamente pentru relocare și admisie umanitară, asumate voluntar de statele participante. Statele membre acordă protecție temporară unui număr de peste 4,4 milioane de persoane care au fugit din Ucraina din cauza războiului declanșat de Rusia.

Convenția privind statutul refugiaților, adoptată în 1951, rămâne principalul cadru juridic internațional pentru protejarea persoanelor obligate să își părăsească țara din cauza persecuției. Ea definește drepturile persoanelor protejate și obligațiile statelor, inclusiv principiul potrivit căruia refugiații trebuie tratați cu demnitate și în conformitate cu dreptul internațional.

Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au afirmat că protecția refugiaților trebuie să rămână integrată în legislația Uniunii și a statelor partenere. Poziția europeană se referă atât la respectarea Convenției, cât și la cooperarea internațională necesară pentru aplicarea efectivă a acesteia.

Declarația subliniază și legătura dintre respectarea dreptului internațional umanitar și prevenirea deplasărilor forțate provocate de conflictele armate. Atacurile asupra civililor, distrugerea locuințelor și a infrastructurii și imposibilitatea accesului la servicii de bază pot obliga populația să își părăsească locuințele, iar respectarea normelor aplicabile conflictelor poate reduce aceste riscuri.

Organizațiile umanitare sunt prezentate drept actori esențiali pentru furnizarea de protecție și asistență populațiilor afectate. Activitatea acestora include accesul la adăpost, hrană, servicii medicale și alte forme de sprijin pentru persoanele strămutate, cu respectarea principiilor umanitare.

Uniunea Europeană și-a reafirmat sprijinul pentru Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați. Agenția ONU are mandatul de a proteja refugiații și comunitățile strămutate și de a contribui la coordonarea răspunsului internațional în situații de deplasare forțată.

UE menționează și implicarea sa în aplicarea Pactului global privind refugiații, un cadru internațional destinat împărțirii mai echitabile a responsabilității între state, sprijinirii țărilor care găzduiesc un număr mare de refugiați și identificării unor soluții pe termen lung.

Declarația plasează aceste obligații în contextul aplicării Pactului UE privind migrația și azilul. Documentul afirmă că noile reguli europene trebuie să susțină o abordare care acoperă întregul traseu al migrației și să păstreze Uniunea ca spațiu de protecție pentru persoanele care fug de război și persecuție.

Pactul nu înlocuiește Convenția privind refugiații și nu elimină obligațiile internaționale ale statelor membre. Aplicarea procedurilor europene privind azilul, frontierele și migrația trebuie să rămână compatibilă cu drepturile persoanelor care solicită protecție și cu obligațiile statelor în temeiul dreptului internațional.

Unul dintre instrumentele incluse în noul cadru european este sistemul pentru relocare și admisie umanitară. Relocarea permite transferul organizat al unor persoane care au nevoie de protecție dintr-o țară din afara Uniunii către un stat membru care acceptă să le primească.

Admisia umanitară permite primirea legală și organizată a unor persoane vulnerabile în baza unor criterii și angajamente stabilite de state. Aceste mecanisme oferă căi de acces la protecție care nu depind de traversarea neregulamentară a frontierelor externe ale Uniunii.

Planul Uniunii pentru relocare și admisie umanitară aferent perioadei 2026–2027 include peste 10.000 de angajamente. Declarația precizează că acestea sunt angajamente asumate de state, fără să afirme că toate transferurile au avut deja loc.

Comisia și Înaltul Reprezentant menționează și responsabilitatea statelor membre pentru găzduirea refugiaților și a persoanelor strămutate. Printre acestea se află peste 4,4 milioane de persoane care au fugit din Ucraina în urma războiului declanșat de Rusia și care beneficiază de protecție temporară în Uniunea Europeană.

Protecția temporară permite acordarea rapidă a dreptului de ședere și a accesului la servicii persoanelor strămutate în situații de aflux masiv. Ea este distinctă de procedura individuală prin care unei persoane îi poate fi recunoscut statutul de refugiat.

UE afirmă că va continua să sprijine țările care găzduiesc un număr mare de refugiați și persoane strămutate. Sprijinul menționat în declarație urmărește accesul la adăpost și servicii esențiale și identificarea unor soluții durabile pentru persoanele vulnerabile.

Printre aceste soluții se numără integrarea locală, relocarea și întoarcerea voluntară asistată. Declarația nu prezintă întoarcerea drept o opțiune aplicabilă automat tuturor persoanelor, ci o include între soluțiile care pot fi folosite în funcție de situația individuală și de condițiile din țara de origine.

Uniunea Europeană afirmă că își va menține sprijinul pentru standardele internaționale de protecție, pentru dreptul internațional și pentru accesul organizațiilor umanitare la populațiile afectate. Poziția include și sprijinul pentru consolidarea capacității comunităților care găzduiesc refugiați și pentru reducerea dependenței pe termen lung de ajutorul umanitar.

Convenția din 1951 a fost creată după deplasările masive de populație produse în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ea stabilește cadrul în care o persoană poate beneficia de protecție internațională și obligațiile statelor față de refugiați.

Declarația europeană marchează 75 de ani de la adoptarea Convenției, fără să modifice conținutul acesteia și fără să creeze o nouă categorie de protecție. Poziția confirmă că politicile europene privind migrația și azilul trebuie aplicate în limitele stabilite de dreptul internațional și de obligațiile asumate de statele membre.