STUDIU CPAG Generația blocată între școală și muncă: România, campioană europeană la tinerii care nu învață și nu lucrează

Un Raport Consilium Policy Advisors Group (CPAG) arată că România are simultan cel mai mic procent de studenți care lucrează în timpul studiilor și cea mai mare rată de tineri NEET (tineri care nu sunt nici în sistemul de educație, nici în câmpul muncii) din Uniunea Europeană (15–29 de ani). Doar 1,2% dintre tinerii aflați în educație au și o activitate pe piața muncii, față de o medie europeană de 11,6% și peste 30% în state nordice precum Olanda sau Danemarca. În același timp, 19,4% dintre tinerii români nu sunt nici la școală, nici angajați, nici în formare profesională – aproape dublu față de media UE de 11%.

Analiza se bazează pe microdatele sondajului european al forței de muncă (EU‑LFS) actualizate în decembrie 2025, care permit descrierea fină a statutului educațional și ocupațional al tinerilor în toate statele UE. Două indicatori sintetici sunt centrali: SELRATIO, care măsoară ponderea tinerilor care îmbină educația formală cu munca, și UNEMPRATIO, rata șomajului în rândul tinerilor.

Un sistem segmentat: „școală acum, muncă mai târziu”

Raportul descrie o separare aproape completă între școală și muncă în România: 97% dintre tinerii aflați în educație formală nu participă deloc la piața muncii, față de 71,4% în medie în UE. Prin comparație, în Olanda 74,3% dintre studenți au un loc de muncă pe lângă studii, iar în Danemarca peste jumătate sunt angajați. România se regăsește în „Grupul 5” european, un model intermediar, dar se situează la extrema inferioară: doar 8% dintre tinerii șomeri și 1% dintre cei inactivi reușesc să treacă în fiecare trimestru către un loc de muncă, cele mai mici rate de tranziție din acest grup.

Această „tranziție secvențială” – întâi școala, apoi, eventual, munca – înseamnă că majoritatea românilor ajung la finalul studiilor fără experiență profesională și cu dificultăți suplimentare în a-și găsi un prim job. Autorii vorbesc despre un „gap de tranziție” structural, care reduce acumularea de capital uman, limitează competențele practice și împinge tinerii spre șomaj, inactivitate sau emigrație.

Cine sunt tinerii NEET: mai ales femei, mai ales la sat

Portretul NEET este clar: 63% dintre acești tineri sunt femei, iar diferența de gen este una dintre cele mai mari din Europa. Rata NEET în rândul femeilor ajunge la 25,2%, față de 14% la bărbați, ceea ce înseamnă un ecart de 11,2 puncte procentuale, comparativ cu un decalaj mediu de doar 2,1 puncte în UE. În termeni absoluți, aproximativ 588.000 de tineri români între 15 și 29 de ani sunt în afara oricărui parcurs educațional sau profesional, dintre care 371.000 sunt femei.

Profilul educațional este îngrijorător: 24% dintre NEET nu au terminat liceul, dublu față de media OCDE de 13%. În cazul femeilor cu educație redusă, rata NEET a crescut de la 28,8% în 2016 la 44,1% în 2024, în sens invers față de tendința europeană. Abandonul școlar timpuriu apare ca principal factor „upstream” al fenomenului, la care se adaugă scăderea ratei de absolvire a studiilor superioare în rândul tinerilor adulți (de la 26% la 23% între 2019 și 2024).

Dimensiunea teritorială adâncește ruptura. În marile orașe, România converge cu media UE, ba chiar stă mai bine în rândul bărbaților: rata NEET a tinerilor de sex masculin este de 4,5%, sub media urbană europeană de 9,7%, iar la femei diferențele sunt minime (10,4% vs 10,6%). În orașele mici și suburbii, rata NEET la femei urcă la 28,5% (față de 12,8% în UE), iar în rural atinge 34,8%, de 2,5 ori media europeană pentru femeile de la sat (14,2%). Sud‑Estul și Centrul sunt regiunile cu cele mai ridicate rate NEET feminine, 37,7%, respectiv 32,7%, cu decalaje de gen de peste 15 puncte procentuale.

Percepții, salarii mici și „strategia emigrației”

Un sondaj INSCOP din 2025, citat în raport, arată că 43,2% dintre tinerii de 18–35 de ani nu sunt angajați, în special cei sub 25 de ani, femeile, locuitorii din rural și persoanele cu educație scăzută. Dintre cei care se lovesc de bariere la angajare, 43,6% indică salariile mici drept principal obstacol, urmate la mare distanță de lipsa de experiență (25,6%), problemele geografice (8,7%) sau nepotrivirea între pregătire și locurile de muncă disponibile (8%).

Nemulțumirea față de nivelul de remunerare alimentează o orientare masivă spre emigrație: 66,2% dintre tinerii chestionați consideră că munca în străinătate crește standardul de viață, iar 27,6% declară că intenționează să plece pentru lucru sau studii în următoarele 12 luni. Aproape două treimi dintre potențialii emigranți invocă salariile mai bune ca motivație principală.

Raportul insistă că problema nu este lipsa completă a locurilor de muncă, ci mai ales percepția privind raportul slab dintre salarii și costul vieții. Doar 27,5% dintre tinerii deja angajați consideră că sunt plătiți adecvat, o proporție similară (28,3%) fiind explicit nemulțumită de venituri.

Explicațiile structurale: educație rigidă, piață a muncii fragilă

Autorii avansează un set de factori care, împreună, transformă România într-un caz aparte în UE și fac dificilă orice corecție punctuală. Sistemul de educație este descris ca rigid, centrat pe programe cu frecvență și orar fixe, slab adaptate pentru a permite studenților să lucreze part‑time sau să intre în formule de educație duală. Există forme alternative (frecvență redusă, învățământ la distanță), dar acestea rămân marginale și nu oferă un cadru generalizat pentru combinarea studiilor cu munca.

Piața muncii este marcată de o rată mare a muncii la negru, un nivel de ocupare totală sub media UE și bariere specifice pentru tinerii de 15–24 de ani, la care rata de ocupare este de doar 18,7%, mult sub media europeană. Tehnologia și inteligența artificială complică suplimentar intrarea în câmpul muncii: multe sarcini de rutină aferente posturilor entry‑level se automatizează, reducând cererea pentru joburi tradiționale de „învățare la locul de muncă” pentru debutanți.

Cadrul legislativ și fiscal a descurajat, în ultimii ani, contractele cu normă redusă, tipic preferate de studenți: calcularea contribuțiilor sociale la nivelul salariului minim chiar și pentru contractele part‑time a crescut costurile pentru angajatori. Deși există excepții pentru unele categorii (studenți sub 26 de ani, ucenici), arhitectura generală rămâne în favoarea angajărilor full‑time. Sistemul de internship este perceput ca birocratic, iar opțiunile pentru muncă sezonieră sau de vacanță sunt insuficient clarificate și sprijinite instituțional.

Demografia accentuează miza: între 2024 și 2040, populația de 15–64 de ani a României este proiectată să scadă cu circa 15%, în timp ce la nivelul OCDE rămâne relativ stabilă. Într-un asemenea context, fiecare cohortă care intră târziu sau precar pe piața muncii înseamnă pierderi definitive de venituri de-a lungul vieții, contribuții mai mici la sistemele de pensii și o presiune suplimentară asupra bugetelor sociale.

Ce propune raportul: de la „Learn–Work” la fonduri europene

Raportul pledează pentru un răspuns sistemic, nu pentru intervenții izolate, și propune cinci direcții strategice de reformă. Prima vizează flexibilizarea profundă a sistemului de educație: extinderea programelor part‑time la liceu și universitate, dezvoltarea educației duale după model german‑austriac, adaptarea orarelor universitare și recunoașterea modulară a competențelor prin micro‑credite conectate la nevoile pieței.

A doua direcție mizează pe stimularea cererii de muncă pentru studenți și absolvenți: facilități fiscale pentru angajatorii care oferă joburi flexibile tinerilor, infrastructură de stagii plătite în sectoare cu deficit de forță de muncă, programe de ucenicie și poziții de juniorat clar dedicate studenților. A treia ține de ajustări legislative: contracte de intrare simple și previzibile, adaptate calendarului școlar, scheme clare pentru munca sezonieră și cu normă redusă, precum și o corelare explicită între tipul de program de studii și intensitatea muncii permise.

Combaterea fenomenului NEET este abordată prin intervenții diferențiate, care să distingă între tinerii relativ aproape de piața muncii și cei cu multiple vulnerabilități. Raportul recomandă identificarea activă a NEET‑ilor prin echipe de teren, consolidarea serviciilor publice de ocupare, programe de „a doua șansă” pentru educație, prioritizarea femeilor tinere din rural în implementarea „Youth Guarantee” și măsuri concrete de mobilitate (transport, subvenții de navetă).

O ultimă direcție pune accent pe consiliere profesională structurată, obligatorie, de la vârste mai mici, astfel încât elevii să‑și cunoască aptitudinile, să dobândească competențe transferabile și să poată naviga o piață a muncii transformată de AI și digitalizare. Raportul insistă că scopul nu este împingerea elevilor către profesii fixe, ci formarea unei capacități de adaptare pe termen lung.

În plan financiar, autorii propun ca România să folosească următorul cadru financiar multianual al UE (2028–2034) pentru a negocia alocări dedicate combaterii vulnerabilităților structurale: programe de (re)calificare pentru tinerii NEET prin Fondul Social European, investiții în transport rural și periurban prin fondurile de coeziune, proiecte de incluziune socială și locuire pentru tinerii cu risc ridicat, precum și folosirea Erasmus+ și viitorului Fond European pentru Competitivitate pentru stagii, ucenicii și calificări în sectoare strategice.

Concluzia raportului este tranșantă: în condițiile declinului demografic, România „nu‑și mai permite costul inacțiunii”, iar fiecare generație care trece printr-o tranziție ratată între școală și muncă implică o pierdere definitivă de potențial economic și social. Documentul propune astfel trecerea de la o abordare fragmentată la un veritabil ecosistem „Learn–Work” în care educația, piața muncii și politicile sociale sunt gândite împreună.