Florin Dănescu, directorul executiv al Asociației Române a Băncilor, avertizează că multiplele inițiative legislative care vizează băncile reprezintă un risc major pentru sistemul financiar și pentru economie. Cel mai grav scenariu, spune acesta, ar fi suspendarea dobânzilor, măsură care ar putea opri atât creditarea, cât și rambursarea împrumuturilor.
Declarațiile au fost făcute la Profit Financial Forum, în contextul în care reprezentanții băncilor au ajuns de 11 ori în Parlament în primele 20 de zile din septembrie pentru a discuta proiecte cu impact asupra industriei.
Dănescu a criticat în special inițiativa apărută după amenda record aplicată de Consiliul Concurenței băncilor, acuzate că s-ar fi înțeles pentru menținerea unui nivel ridicat al ROBOR. Proiectul prevede schimbarea formulei de calcul a dobânzilor și despăgubirea clienților afectați. Potrivit reprezentantului ARB, măsurile ar putea provoca un blocaj al creditării.
El a subliniat că sistemul bancar românesc este solid, lichid și solvabil, contribuind la menținerea României în categoria recomandată investițiilor. În același timp, România are cel mai scăzut nivel de intermediere financiară din Europa, iar instabilitatea legislativă poate afecta obiectivul de creștere a bancarizării.
Ultimele știri
07:42
07:42
07:21
07:18
07:09
Vezi mai multe știri