Cinci români au fost arestați de carabinieri în Italia, după ce ar fi furat aproximativ trei tone de cupru de pe un șantier pentru o conductă de gaze din localitatea Badia Tedalda, provincia Arezzo. Metalul a fost găsit în două autoturisme oprite în zona Sansepolcro, iar suspecții au fost reținuți după o urmărire în trafic.
Incidentul a început când o patrulă a observat cele două mașini și le-a cerut șoferilor să oprească. Aceștia au ignorat semnalele și au accelerat, iar carabinierii au pornit în urmărirea lor. În timpul fugii, unul dintre bărbați ar fi încercat să sară din autoturism în mers.
După oprirea vehiculelor, polițiștii au efectuat controale și au descoperit circa 3.000 de kilograme de cupru, precum și unelte despre care anchetatorii susțin că erau destinate spargerilor. Întreaga cantitate de metal a fost indisponibilizată.
Verificările au dus la identificarea presupusului loc al furtului, în perimetrul industrial al șantierului de gaze din Badia Tedalda. După ce administratorul lucrărilor a depus plângere, cei cinci bărbați au fost trimiși după gratii. Potrivit carabinierilor, aceștia nu aveau locuință fixă și erau cunoscuți cu antecedente penale. Suspecții sunt cercetați pentru furt calificat și port ilegal de unelte destinate efracției.
Surse
Ultimele știri
19:13
19:13
18:55
18:43
18:20
Vezi mai multe știri