Raheem Sterling, aripa echipei Chelsea, a fost din nou victima unei tentative de spargere sâmbătă noaptea, în timp ce se afla acasă cu familia. Incidentul a avut loc cu câteva ore înainte de meciul Chelsea-Wolverhampton, în care Sterling nu a fost selecționat. Hoţii au încercat să pătrundă în locuinţa jucătorului, dar au fugit fără a fura nimic, fiind surprinşi de prezenţa acestuia.
Acesta nu este primul incident de acest fel pentru Sterling; în decembrie 2022, în timpul Cupei Mondiale din Qatar, locuinţa sa a fost spartă, iar pierderile au fost estimate la aproximativ 340.000 de euro.