
,,Trei puncte imense, start excelent în Europa League! Și dovada vie a faptului că un meci poate fi câștigat și cu doar 27 la sută posesie! Când n-ai bătut pe nimeni de o lună (de la returul cu Aberdeen), când în campionat n-ai mai câștigat de două luni și ceva, singura cifră care te interesează e cea din dreptul tău, de pe tabelă.
Era singura variantă
Restul, adică posesie, șuturi, atacuri, pase, nu sunt altceva decât vobe de clacă. Iar acest succes de la Deventer ne spune că fotbalul nostru are uneori resurse de a se impune în fața celui olandez. Prin ”uneori” înțelegem în primul rând locul 9 de la ei cu campioana de la noi, dar mai înțelegem și că victoria nu putea fi obținută decât în această manieră ultradefensivă, pe care amatorii de exprimări nuanțate o pot numi în toate felurile. Cinică, machiavelică, obținută cu mijloace empirice. Dar extrem de importantă.'' Alin Buzărin scrie, pe We Love Sport, cronica partidei dintre Go Ahead Eagles și campioana României.