ieri 13:41
POT și AUR au depus o moțiune simplă împotriva ministrului de Externe, Emil Hurezeanu, dar aceasta a fost restituită pentru nerespectarea regulamentului
Sanziana Georgescu

Politică
sursa foto: facebook.com/ Ministerul Afacerilor Externe
Moțiunea simplă, intitulată "Diplomaţia românească în era Hurezeanu: izolarea ca strategie, irelevanţa ca vocaţie şi pasivitatea ca politică de stat", a fost depusă de POT și AUR la Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Totuși, în cadrul ședinței, moțiunea a fost restituită inițiatorilor, deoarece nu respecta prevederile regulamentului legislativ, nefiind astfel înregistrată oficial.
SURSE

POT şi AUR au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu / Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor pentru că nu respectă prevederile statutare

Deputații AUR și POT au depus o MOȚIUNE simplă împotriva ministrului de Externe