Om risipitor, om cumpătat…

Sfârșitul lui octombrie, abia trecut, a adus și noua ediție a Barometrului securității energetice, realizat, în mod regulat, cu ajutorul datelor culese și analizate de INSCOP.  Longevitatea proiectului permite deja și o serie de comparații și pune în evidență tendințe a căror înțelegere ne-ar putea pune la adăpost de multe surprize pentru că, nu-i așa, una este piața energiei, alta este înțelegerea consumatorului în ceea ce o privește. Și este normal să fie așa, această piață având un specific, și tehnic și comercial, mult mai greu de evaluat decât altele de către omul obișnuit, dar care, în același timp, îl afectează enorm pe acesta din urmă, din motive ușor de înțeles. Și, cine nu crede, să își studieze facturile din ultimii cinci ani și să spună ce observă în legătură cu ele…

Liberalizarea pieței de energie din 2021 a venit în România însoțită de o schemă de plafonare a prețurilor, o schemă bazată pe consum. Pentru a atenua șocul, atât psihologic, dar și financiar și, probabil, pentru a aplica mai ușor plafonarea… Un ajutor motivat social era de înțeles. Ipoteza că dacă depășești un plafon ești risipitor și vrei să distrugi planeta se bazează însă pe o mică neînțelegere a faptului că, în multe zone rurale, la noi, mai degrabă ai electricitate decât gaz, de exemplu, dar și pe o ignorare a ideii că ar fi mai civilizat să stimulezi consumul de electricitate în dauna celui de gaz, lemn etc. Totuși, pentru cine studiase documentele Comisiei și Parlamentului European, se știa că liberalizarea urma să vină și era o politică prin care Uniunea credea că va aduce energie accesibilă, la prețuri decente și din ce în ce mai „verde”. Desigur, era de așteptat să treacă un timp până la așezarea pieței și e de discutat dacă specialiștii se așteptau la o creștere de prețuri atât de mare și de bruscă, pe o piață în care aveai de la început destui furnizori (dar în condițiile ușor comice în care producătorii și infrastructura erau așa cum le știam de ani întregi).

Plafonarea prețurilor electricității, prin diferitele scheme care au funcționat la noi, a mers, cum știm, pe ideea că „sancționăm” consumul mare. Nu cea mai strălucită paradigmă, mai ales că nu era asociată și cu o judecată privind veniturile consumatorului. Pe scurt, dacă aveai o casă, toată pe curent electric (boiler, încălzire, pompă pentru puț, aragaz electric), pentru că nu aveai apă curentă, gaz și nici încălzire pe lemne sau ceva echivalent, deveneai, cum spuneam, „risipitorul” care distruge planeta, în timp ce altcineva putea avea plafonare și la gaz și la electricitate, pentru că prezența ambelor surse reducea consumul fiecăreia dintre acestea. Și dacă mai folosea și lemne, ca să fie „eco” până la capăt, ieșea și mai bine. Sigur, am putea să ne întrebăm de ce am stimulat așa consumul de gaz și de lemne… Și cum reducem poluarea dacă le folosim pe acestea pentru a reduce consumul de curent electric? La fel, este evident că, în condițiile în care electricitatea este sursa primară de energie, familiile cu copii vor avea un consum mai mare decât cele fără etc. Deci, ce fel de consum „am pedepsit”?

Fapt este că, pentru cele mai multe gospodării de la noi, marea liberalizare a fost (în 2021 și 2022) doar o emoție de moment, nu un cost real, ea devenind vizibilă mai degrabă la jumătatea acestui an, o dată cu dispariția schemei de plafonare a prețurilor.

Una peste alta, 64% dintre români, conform barometrului citat, nu sunt încântați de dispariția schemei de plafonare. Pe de altă parte, 50% dintre români cred că subvențiile pentru prețul energiei trebuie acordate doar celor cu venituri mici (varianta de răspuns cel mai des selectată), nu tuturor. Desigur că nu vorbim neapărat despre exact aceiași respondenți în primul caz și în al doilea, dar suprapunerea este mare. Să ținem minte și că 49% dintre români apreciază măsurile luate până acum de stat pentru plafonarea prețului energiei, conform aceluiași barometru, iar un sfert dintre români cred că nu este normal să existe nicio plafonare. Morala? Nu orice consum de energie electrică este risipă și, în același timp, un consum mai mic de energie electrică nu este o formă de sustenabilitate dacă este dublat de unul de lemn de foc sau de gaz cât să te încadrezi în plafoane. În plus, la noi, consumatorul nu a fost pus în mod real în situația de a înțelege dezbaterea care ar fi trebuit să pună față în față plafonarea cu temei social vs. cea bazată pe cantitatea de energie consumată. Liberalizarea s-a dovedit a fi, ca de atâtea ori după 1990, o scumpire și nimic altceva, plafonarea o șmecherie salvatoare, iar statul a apărut confuz în încercarea sa de a administra două politici – și cea de liberalizare a pieței de profil, și cea de plafonare a prețului energiei pentru consumator. Cel puțin asta s-a înțeles.