4 iulie 2025. Subiecte viralizate pe net în ultimele 24 de ore
.webp)
Pachetul fiscal propus de premierul Bolojan a rămas puternic în atenția internauților ieri, cu multiple comentarii și reacții despre consecințe și implicații. Concluziile de mai jos se referă la primele 100 de titluri de presă virale ca volum de interacțiuni generate pe Facebook în ziua anterioară și reflectă temele care au captat cel mai mult interesul audiențelor online din România.
Pe zona politică, interesul publicului a fost concentrat pe tematica măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, inclusiv creșterea TVA la 21%, majorarea accizelor și impozitarea pensiilor “mari” [Stirile PROTV], cu punctarea unor reacții critice din partea PSD [epochtimes-romania.com, biziday.ro] și AUR [epochtimes-romania.com]. Marcel Ciolacu s-a aflat în prim-plan prin plângerea penală inițiată împotriva sa de Vlad Gheorghe, liderul partidului DREPT, pentru presupusa manipulare a datelor bugetare [Adevarul, Stirile PROTV, EuropaFM]. Subiectul salariilor din companiile de stat și scandalul Salrom, legat de petrecerea costisitoare organizată în timpul crizei de la Salina Praid [HotNews.ro, biziday.ro, Romania Curata], a adunat de asemenea interacțiuni.
Pe zona de educație, publicul online a arătat interes pentru rezultatele Evaluării Naționale, cu accent pe poveștile elevilor care au obținut note maxime în diverse județe [observatorulph.ro, clujenii.ro, obiectivbr.ro, stiridecluj.ro, caon.ro]. De asemenea, situația generată de creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore în timpul anului școlar a atras atenția internauților [edupedu.ro], indicând îngrijorarea părinților și a profesorilor privind stabilitatea sistemului educațional.
Pe componenta de politică externă, votul de neîncredere din Parlamentul European împotriva Ursulei von der Leyen, inițiat de eurodeputatul AUR Gheorghe Piperea [mariustuca.ro] și presiunile Danemarcei de a suspenda dreptul de vot al Ungariei în UE [Digi 24] au fost puncte de interes.
Un val de atenție a fost generat de tragedia de pe Transfăgărășan, unde un motociclist italian a fost ucis de un urs [Stirile PROTV, Digi 24, biziday.ro, HotNews.ro].
De asemenea, știrea privind moartea actorului Michael Madsen [Digi 24, cinemagia.ro] a atras atenția pasionaților de film.
ARTICOLE CU VIRALITATE RIDICATĂ
- PSD amenință că iese din coaliție dacă partidul va mai fi învinuit pentru deficitul record [EPOCHTIMES-ROMANIA.COM]
- Anca Alexandrescu, mesaj manifest: Capătul e să ne luăm țara înapoi [REALITATEA]
- Ursula von der Leyen se va confrunta cu un vot de neîncredere în Parlamentul European pentru prima dată în peste un deceniu [MARIUSTUCA.RO]
- TVA crește la 21%, accize majorate cu 10%, CASS de 10% pentru pensiile “mari”. Primele măsuri anunțate oficial de Guvern [STIRILE PROTV]
- Europarlamentarul Diana Iovanovici Șoșoacă solicită Comisiei Europene explicații urgente privind interzicerea exportului de animale vii din România [BZI.RO]
- Tatiana, fata din Urlați cu singurul 10 la Evaluarea Națională [OBSERVATORULPH.RO]
- AUR îi cere premierului Bolojan “oprirea imediată a acestei austerități ilegale și criminale” [EPOCHTIMES-ROMANIA.COM]
- Marcel Ciolacu atacă măsurile anunțate de Guvernul Bolojan. Fostul prim-ministru susține că România nu este în niciun colaps economic”, iar frica de junk” nu ar justifica ceea ce el numește o “austeritate oarbă” [BIZIDAY.RO]
- Ioana Ene Dogioiu, noul purtător de cuvânt al Guvernului Bolojan [SPOTMEDIA.RO]