2 iulie 2025. Subiecte viralizate pe net în ultimele 24 de ore
.webp)
Deciziile guvernamentale și reacții la adresa acestora, dar și subiecte legate de CCR au atras ieri atenția publicului care s-a informat din zona rețelelor sociale. Concluziile de mai jos se referă la primele 100 de titluri de presă virale ca volum de interacțiuni generate pe Facebook în ziua precedentă și evidențiază temele care au suscitat cel mai mare interes în rândul publicului online din România.
Publicul a urmărit cu atenție decizia Curții Constituționale de a-i restitui lui Traian Băsescu toate beneficiile de fost președinte, după suspendarea provocată de verdictul privind colaborarea cu Securitatea. Articolele ce anunță reactivarea salariului pe viață, a locuinței de protocol și a pazei permanente au circulat intens [Antena3, Biziday, G4Media, Digi 24, HotNews.ro].
Separat, dar tot legat de CCR, internauții s-au interesat de nivelul indemnizațiilor pregătite pentru judecătorii aflați la final de mandat [Digi 24, EpochTimes-România] și de eventuala cooptare a pesedistului Mihai Busuioc în aceeași instituție [Biziday].
Nemulțumirile din sectorul public după deciziile guvernamentale recente au dominat, de asemenea, fluxul: grefieri, angajați ANAF, personal de la Apele Române au protestat față de eliminarea sporului pentru condiții vătămătoare, amenințând cu blocaje instituționale [Știrile PROTV, Digi 24, EuropaFM, ziarulunirea.ro]. Marșul anunțat de profesori, chiar pentru prima zi de școală, a fost de asemenea în atenție [Portalinvatamant.ro, Edupedu.ro].
Pe frontul geopolitic, utilizatorii au distribuit știri despre rețele ruse de sabotaj potențial active în România [Investigatoria.ro], despre sprijinul financiar al Canadei pentru Ucraina [EpochTimes-România] și despre atacul dronelor ucrainene asupra fabricii de armament din Ijevsk [Digi 24], confirmând interesul constant pentru ecourile războiului.
Tehnologia a ieșit în prim-plan prin anunțul Microsoft privind un sistem AI de diagnostic de patru ori mai eficient decât medicii [Biziday], iar zona celebrităților a fost marcată de dispariția lui Ion Cernea, soțul Irinei Loghin [Viva.ro, Romania TV].
ARTICOLE CU VIRALITATE RIDICATĂ
- Cine a fost Ion Cernea, soțul Irinei Loghin. Regretatul sportiv a fost campion național la lupte greco-romane, avea doi copii cu artista și erau căsătoriți de 50 de ani [VIVA.RO]
- CCR decide să-i dea înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea [ANTENA3]
- Marian Godină, replici tăioase la adresa fanilor lui Georgescu: Ați umplut internetul scuipând jigniri și insulte odioase și scârboase, deși nu reușiți să legați două cuvinte [EPOCHTIMES-ROMANIA.COM]
- Dragnea: Cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan la guvernare, ne-a intrat glonțul direct în cap [EPOCHTIMES-ROMANIA.COM]
- Curtea Constituțională îl repune pe Traian Băsescu în drepturile de fost președinte – salariu pentru tot restul vieții, locuință de protocol și pază permanentă. Judecătorii au declarat neconstituțională legea din 2001 care prevedea că un fost președinte va pierde aceste drepturi dacă se dovedește a fi fost turnător al fostei Securități comuniste [BIZIDAY.RO]
- Cum explică grefierii nevoia sporului de condiții vătămătoare la birou: “Praful pe care-l inhalăm… afecțiuni pulmonare” [STIRILE PROTV]
- Grefierii au ieșit în stradă după ce Guvernul le-a tăiat sporul pentru condiții vătămătoare: “Este doar începutul” [STIRILE PROTV]
- Lider de sindicat, amenințare gravă: România va fi blocată. Nu mai venim la muncă în ziua în care se plătesc pensiile și salariile [EPOCHTIMES-ROMANIA.COM]
- Prima zi de școală 2025 va fi în stradă! Profesorii anunță MARS masiv în București, pe 8 septembrie [PORTALINVATAMANT.RO]
- SURSE Curtea Constituțională i-a redat drepturile de fost șef de stat lui Traian Băsescu [G4MEDIA.RO]