Vocabularului românesc de bază include circa 60-70 de cuvinte de origine maghiară, precum 'neam', 'gând', 'holdă' și 'belșug'. Lingvistul Bogdan Harhătă subliniază că aceste împrumuturi lingvistice sunt rezultatul unei conviețuiri îndelungate între cele două popoare, începând cu secolul IX. Lista cuvintelor include termeni uzuali, dar și unele cuvinte învechite.
Harhătă menționează că multe dintre aceste cuvinte au intrat în limba română prin literatură și dialecte regionale. Lingvistul mai amintește și toponimele de origine maghiară din România, precum Timișoara și Hunedoara, precum și despre cuvinte care au fost preluate din română în maghiară. Articolul abordează și controversele legate de etimologia unor cuvinte, precum 'mântuire' și 'canaf', evidențiind complexitatea contactelor lingvistice dintre română și maghiară.
Cuvinte împrumutate din maghiară în româna standard, potrivit lui Bogdan Harhătă
„ademeni“
„agriș“
„alcătui“
„aldămaș“
„alean“
„altoi“ (substantivul)
„arendă“
„arpacaș“
„bardă“
„bănui“
„bâlci“
„bântui“
„belșug“
„bizui“
„bocanc“
„canaf“*
„cheltui“
„chezaș“
„chibzui“
„chip“
„copoi“
„corci“
„făgaș“
„făgădui“
„fel“
„gazdă“
„gând“
„ghimbir“
„gingaș“
„giulgiu“
„guler“
„haită“*
„harță“
„hârciog“
„hârdău“
„holdă“
...