De la 1 ianuarie, abonamentul anual care oferă acces la cele 63 de parcuri naționale din Statele Unite va crește semnificativ, de la 80 de dolari la 250 de dolari pentru persoanele care nu sunt rezidente în SUA. În plus, cei care nu dețin acest abonament vor fi supuși unei taxe suplimentare de 100 de dolari la biletele de intrare în parcurile celebre, precum Grand Canyon, Yosemite sau Yellowstone. Aceste modificări sunt justificate de administrația Trump ca o modalitate de a prioritiza accesul americanilor la aceste situri, multe dintre ele fiind incluse în patrimoniul UNESCO.
De asemenea, pentru a încuraja turismul național, Departamentul de Interne va introduce 'zile patriotice', în care accesul va fi gratuit pentru rezidenții americani, inclusiv de Ziua Președintelui. Până acum, tarifele erau identice pentru rezidenți și străini.