Parcurge rapid sumarul știrilor și vezi cum sunt tratate în diferite publicații!
134 știri noi în ultimele 24 de ore
acum 3 ore

Digital Duel by NewsVibe. TOP 5 partide în spațiul online românesc, în ultima săptămână

Adrian Rusu
main event image
Exclusiv
Imagine generată cu ajutorul Dall-E

Ultimele zile au adus o dinamică intensă pe scena politică, reflectată direct în evoluția vizibilității online a principalilor actori politici. Schimbările bruște de context și evenimentele majore, precum demisia președintelui Iohannis, au marcat prezența principalelor partide în spațiul online românesc, cu o creștere consistentă a mențiunilor despre PNL și USR, în sursele online cele mai relevante, și o scădere notabilă pentru PSD. Conform datelor analizate cu ajutorul NewsVibe, platformă de media intelligence, la nivelul ultimelor 7 zile, volumul mențiunilor despre PNL s-a amplificat cu aproape 50%, iar al celor despre USR cu peste 100%, în timp ce mențiunile despre PSD au scăzut cu peste 40%, față de precedentul interval.

Evenimentul care a influențat decisiv intensificarea vizibilității online a PNL a fost decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona, care i-a pus ulterior pe liberali în centrul atenției: au fost declanșate procedurile pentru numirea președintelui interimar, în persoana lui Ilie Bolojan, concomitent cu desemnarea unui nou președinte interimar la PNL, dar și la Senat. În cazul USR, creșterea numărului de mențiuni a fost determinată mai ales de reacțiile generate de declarațiile Elenei Lasconi, prin care a făcut o paralelă între candidatura independentă a lui Nicușor Dan și cea a lui Călin Georgescu.

Top 5 partide după vizibilitatea online

  1. Partidul Național Liberal – 2.836 de mențiuni
  2. Partidul Social Democrat – 1.972 de mențiuni
  3. Uniunea Salvați România – 1.840 de mențiuni
  4. Alianța pentru Unirea Românilor – 524 de mențiuni
  5. SOS România – 231 de mențiuni

Notă – au fost reținute în top doar mențiunile din sursele relevante online și social media (surse validate de platforma NewsVibe)

VOLUM DE MENȚIUNI. Din perspectiva evoluției comparative a volumului de mențiuni, se remarcă o creștere consistentă a celor despre PNL începând cu data de 10 februarie, atunci când președintele Iohannis și-a anunțat demisia. De la acel moment, în ultimele 3 zile, cantitatea mențiunilor despre PNL a fost constant ridicată și semnificativ mai mare decât a celor despre restul partidelor. Ziua de 10 februarie a fost una de creștere și pentru vizibilitatea PSD și AUR, prin prisma reacțiilor generate de anunțul președintelui.

USR a avut o evoluție sinuoasă, cu o creștere în primele zile ale săptămânii, pe fondul reacțiilor generate de declarațiile Elenei Lasconi despre Nicușor Dan, urmată de un nou moment de creștere, determinat de anunțul acesteia privind posibilitatea de excludere din partid a Clotildei Armand și, secundar, de reacțiile referitoare la demisia președintelui.

Grafic NewsVibe. Comparație între numărul de mențiuni generate în surse de presă online și Facebook  relevante, de către primele 5 partide, la nivelul ultimei săptămâni 

VIZIBILITATE COMPARATIVĂ. Motorul de analiză concurențială creat de NewsVibe evaluează forța acestor actori politici de a penetra spațiul online, raportat direct la competitorii lor.

În general, se menține trendul din ultimele săptămâni, conform căruia, deși cota volumului mențiunilor despre PSD și PNL din totalul mențiunilor despre partide este mare (27%, respectiv 37% din total) – cota de impact estimat este mai redus comparativ (25%, respectiv 32% din impactul total).

În contrapartidă, deși mențiunile despre USR reprezintă 25% din numărul total, ele aduc 30% din impactul total, sugerând publicarea lor în surse online cu public numeros. Similar, deși mențiunile despre AUR reprezintă aproximativ 7% din total, ele atrag în jurul a 10% din impactul total.

Grafice NewsVibe. Ponderea numărului de mențiuni (stânga), respectiv impactului mențiunilor (dreapta) despre fiecare dintre partide din totalul cumulat de mențiuni despre toate cinci

IMPACT. La nivelul impactului, adică al estimării publicului atins cumulat prin totalitatea mențiunilor despre actorii politici analizați, observăm amplificări semnificative pentru PNL, în perioada discuțiilor despre demisia președintelui și pașii politici pentru desemnarea interimatului; pentru PSD și AUR, în același context politic; dar și pentru USR, pe fondul controverselor generate de criticile Elenei Lasconi la adresa lui Nicușor Dan și de anunțul intenției de a propune excluderea Clotildei Armand din partid.

Al doilea val de creștere a impactului mențiunilor despre partide, începând cu 10 februarie, a fost precedat de o scădere bruscă în ziua de 9 februarie, duminică, atunci când sursele online cele mai relevante s-au referit mai puțin la partidele politice.

Grafic NewsVibe. Comparație la nivelul impactului generat în surse de presă online și Facebook relevante de mențiunile despre primele 5 partide, la nivelul ultimei săptămâni 

 

TRENDURI DE ACCELERAȚIE. Cele mai notabile salturi ale vizibilității online, determinate cu ajutorul unui algoritm propriu NewsVibe, se remarcă în cazul USR, în cele două momente majore de vizibilitate determinate în jurul declarațiilor Elenei Lasconi; PNL, după anunțul președintelui privind demisia, urmat de pașii politici pentru a instala interimatele la Palatul Cotroceni, PNL și Senat; și AUR, în contextul politic agitat al ultimelor zile, care a inclus și anunțul acestui partid privind intenția de a iniția o moțiune de cenzură.

Mai ales în cazul PSD, se observă o scădere a prezenței în sursele online cele mai relevante, comparativ cu media intervalului precedent de analiză. Deși a fost un actor important în discuțiile politice din ultimele zile, PSD a cedat totuși rolul central către PNL.

Grafic NewsVibe. Momente de creștere sau scădere accelerată a volumului mențiunilor despre primele 5 partide, la nivelul ultimei săptămâni, în surse de presă online și Facebook relevante.  

 

*****Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare asigurat de NewsVibe Romania. Analiza, datele și imaginile prezentate au fost îmbunătățite cu ajutorul unor instrumente de Machine Learning și Artificial Intelligence. 
app preview
Feed personalizat de știri, căutare cu Inteligență Artificială și notificări într-o experiență mai interactivă.