Parcurge rapid sumarul știrilor și vezi cum sunt tratate în diferite publicații!
107 știri noi în ultimele 24 de ore
8 iulie 09:59

8 iulie 2024. Sinteza știrilor internaționale / ultimele 24 de ore

Ana-Maria Tapescu
main event image
Exclusiv
imagine generată cu ajutorul Dall-E

Rezultatul alegerilor parlamentare din Franţa reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente internaţionale. Alături de dezbaterile cu privire la posibila retragerea a lui Joe Biden din alegerile prezidenţiale americane, precum şi de dinamica războiului din Ucraina, aceste subiecte definesc, în prezent, agenda internaţională.

Alegeri în Franța

  • Alianţa principalelor forţe de stânga a obţinut cele mai multe mandate în urma alegerilor de ieri. Aceasta este urmată de Ensemble, formaţiunea lui Emmanuel Macron, care devansează Adunarea Naţională, formaţiunea condusă de Marine Le Pen.
  • Premierul Gabriel Attal și-a anunțat demisia, fiind neclar, în contextul actualei distribuţii de mandate, cum poate fi construită o majoritate parlamentară.
  • În mai multe oraşe din Franţa au avut loc adunări ale susţinătorilor forţelor de stânga, unele soldate cu violenţe între aceştia şi forţele de ordine.

Războiul din Ucraina

  • Viktor Orban vizitează China, după ce a fost la Moscova, în cadrul unei iniţiative pe care diplomaţia ungară o numeşte „misiune de pace”.
  • Marea Britanie promite mai mult armament Ucrainei, în special în termeni de apărare antiaeriană şi artilerie.
  • Pierderile rusești în Ucraina mai mari decât se raportase inițial, conform unor documente de la Pentagon.
  • Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina.
  • Olanda promite livrarea „fără întârziere” a avioanelor F-16.

Alegeri în SUA

  • Mai multe media americane au reflectat îngrijorările democraților privind sănătatea lui Joe Biden și capacitatea sa de a câștiga alegerile.
  • Kamala Harris, văzută drept o posibilă alternativă la Biden, nu performează mai bine în sondajele de opinie fața lui Donald Trump.

Viktor Orban și poziția sa la nivelul UE

  • Vizită-surpriză în China după întâlnirea cu Vladimir Putin stârneşte în continuare observaţii critice din partea altor actori europeni, care au subliniat că premierul maghiar nu are niciun fel de mandat pentru negocieri politice în numele UE.
  • FIDESZ, partidul lui Orban, a reuşit să pună bazele grupului din PE „Patrioți pentru Europa”.

Alte subiecte

  • Într-o vizită la Trieste în nord-estul Italiei, Papa Francisc a avertizat asupra stării democrației și bunăstării umanității, criticând populismul și „cultura respingerii”.
  • Soldaţi chinezi au participat la exerciţii anti-teroriste în Belarus. Prezenţa acestora este văzută drept o întărire a axei politice anti-occidentale, care sprijină Rusia.
  • Şase orașe europene oferă bani pentru atragerea de noi locuitori.
  • Mii de protestatari au manifestat la Barcelona împotriva turismului excesiv, cerând măsuri pentru limitarea acestuia.

Topul entităților menționate

  1. Franța
  2. Viktor Orban
  3. Rusia
  4. Ucraina
  5. Joe Biden
*****Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare asigurat de NewsVibe Romania. Topul subiectelor internaționale este identificat din monitorizarea automatizată a surselor media de impact din România, dar și din urmărirea topicelor de politică externă din sursele media mainstream, precum și din paginile principalilor influenceri. Analiza, datele și imaginile prezentate au fost îmbunătățite cu ajutorul unor instrumente de Machine Learning și Artificial Intelligence. 
app preview
Feed personalizat de știri, căutare cu Inteligență Artificială și notificări într-o experiență mai interactivă.