2 iulie 2024. News Focus: Consultări inițiate de Marcel Ciolacu, pe tema alegerilor prezidențiale
Aproape jumătate din impactul mențiunilor online din ultimele 24 de ore despre numele premierului României este legat de consultările organizate de acesta pe tema datei alegerilor prezidențiale. Subiectul a generat interes ridicat pentru consumatorii de știri online – raportat la temele politice, însă redus, în comparație cu o temă precum EURO2024.
Grafic NewsVibe – comparație între impactul media al știrilor și mențiunilor despre Ciolacu, respectiv consultările de ieri, în ultimele 7 zile
Interesul de căutare pe Google pentru numele premierului, prin comparație cu cel pentru o temă de impact, cum este Bacalaureatul, este extrem de mic. Practic, pentru publicul larg, discuția politică despre data alegerilor prezidențiale este mai degrabă lipsită de relevanță.
Grafic Google Trends. Comparație a interesului pentru Bacalaureat, cu cel pentru Marcel Ciolacu.
Topul cuvintelor cheie menționate
Lista termenilor frecvent utilizați în știrile despre consultările de la Palatul Victoria se constituie practic din numele principalilor actori politici participanți: lideri și partide. Sunt multe știri însă în care sunt menționați termeni referitori la ședința conducerii PNL de ieri, care a avut loc pe fondul consultărilor organizate de premier, și în care liberalii au decis că susțin organizarea alegerilor prezidențiale la termen.
Grafic NewsVibe. Top entități menționate în contextul consultărilor organizate de Marcel Ciolacu, în ultimele 24 de ore
Surse media predominante
În ceea ce privește topul surselor media care au scris cel mai mult despre consultări, nu putem vorbi despre surprize. Site-urile de știri dețin prim-planul, după cum era și de așteptat – atât cele mainstream, cât și cele alternative, precum 60m.ro.
Grafic NewsVibe. Topul surselor media care au menționat consultările organizate de Marcel Ciolacu, în ultimele 24 de ore.
Emoji și Sentimente
În ceea ce privește emoji-urile și hashtag-urile asociate cu articolele și postările de Facebook, ies în evidență două elemente: emoji-uri care exprimă mai degrabă neîncredere în procesul de ieri; hashtag-uri care indică un interes deosebit pe subiect mai degrabă în zona susținătorilor AUR și SOS.
Grafic NewsVibe. Top emoji, respectiv top hashtags folosite pe Facebook în conversațiile despre consultările organizate de Marcel Ciolacu.
Activitate regională și interes
Se remarcă interesul semnificativ mai mare al surselor online din Constanța, față de tema consultărilor de la Palatul Victoria. Există un interes mai moderat și în zona de Vest a României.
Harta Newsvibe. Topul surselor relevante la nivel local, unde au fost menționate consultările organizate de Marcel Ciolacu
Astfel, media a scris mult despre evenimentul de ieri, iar acesta a generat interes pentru consumatorii de știri. Acest interes trebuie pus însă în contextul mai larg al altor subiecte prezente în media, în general nepolitice, și care preocupă mai mult publicul în prezent.
*****Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare asigurat de NewsVibe Romania. Analiza, datele și imaginile prezentate au fost îmbunătățite cu ajutorul unor instrumente de Machine Learning și Artificial Intelligence.