Suspendarea care NU va avea loc

George Simion reia obsesiv tema suspendării Președintelui României.

A făcut-o în timpul mandatului lui Klaus Iohannis, a repetat-o în perioada interimatului lui Ilie Bolojan, o continuă astăzi, când Nicușor Dan se află la Cotroceni. Pentru el, nu contează cine este președinte. Important este să existe un adversar simbolic împotriva căruia să se poată ridica un nou val de indignare. Suspendarea devine, astfel, nu un act constituțional, ci un mecanism retoric menit să producă neîncredere și să alimenteze o opoziție perpetuă.

În realitate, tema nu are niciun temei juridic. Constituția nu oferă motive pentru o astfel de discuție, iar niciuna dintre acuzațiile vehiculate de Simion – de la „lovitura de stat” la „probleme medicale” ale președintelui – nu are susținere factuală. Pentru liderul AUR, însă, nu faptele contează, ci efectul emoțional. El mizează pe neîncrederea colectivă, pe epuizarea discernământului public, pe capacitatea de a transforma orice episod politic într-o criză. În locul rațiunii, propune o stare de tensiune continuă.

Aceasta este, de fapt, strategia haosului controlat, o formulă pe care Kremlinul a perfecționat-o de-a lungul ultimului deceniu și jumătate în spațiul euro-atlantic: destabilizarea nu prin forță, ci prin confuzie. A început cu BREXIT. A continuat cu TOATE celelalte capitale occidentale, inclusiv Washington, D.C. Rapoarte serioase – unele dintre ele dezbătute în parlamentele naționale – relevă aceste lucruri. Tehnicile sunt întotdeauna „trase la indigo”. Se insinuează ideea că instituțiile sunt compromise, se repetă zilnic că statul e capturat, se sugerează că nimeni nu mai are autoritate morală. Când oamenii încep să creadă că totul este corupt, nimeni nu mai apără democrația. În acest sens, suspendarea Președintelui României nu este scopul lui Simion, ci instrumentul prin care menține România într-o stare de agitație simbolică. Este modul prin care cultivă un sentiment de insecuritate colectivă, prezentându-se pe sine drept singurul apărător al poporului „trădat”.

Această formă de opoziție, tot mai vizibilă în Europa ultimilor ani, nu este doar populistă, ci toxică – o opoziție alimentată ideologic și, uneori, financiar de către Kremlin. Ani la rând, politicienii infiltrați sau influențați de rețelele rusești în statele occidentale au fost considerați „cantități neglijabile”: figuri excentrice, marginale, fără impact real. Astăzi, însă, toate marile democrații – inclusiv Statele Unite – înțeleg riscul real: prin confiscarea discursului de opoziție, Moscova nu urmărește doar haosul, ci preluarea puterii prin mijloace subversive, prin discreditarea instituțiilor și slăbirea coeziunii democratice. Cazul României, mai ales prin episodul Călin Georgescu, a devenit un exemplu elocvent al acestei strategii.

Dar dincolo de retorica lui George Simion privind suspendarea Președintelui Nicușor Dan, există și o explicație mai concretă, o teamă care accelerează poziționările extreme ale „liderului opoziției”. Tot mai multe informații arată că autoritățile române au început să investigheze finanțarea campaniilor electorale din 2024 și 2025, inclusiv transferuri externe de bani, contracte pentru influenceri și rețele de promovare digitală greu de justificat. În acest context, discursul lui Simion capătă o funcție defensivă: se simte cu „musca pe căciulă” și își pregătește terenul pentru victimizare. Dacă anchetele avansează, va spune că este „vânat de sistem”; dacă apar probe, va vorbi despre „represiune politică”. În ambele cazuri, va încerca să transforme adevărul despre bani într-un subiect secundar, acoperit de zgomotul acuzațiilor sale.

Paralela cu Călin Georgescu este inevitabilă. Recent, presa a relatat că autoritățile judiciare au constituit trei comisii rogatorii internaționale pentru a urmări traseul banilor folosiți în campania electorală a lui Georgescu. Se verifică fluxuri financiare din patru țări, conturi și transferuri suspecte, într-un context în care administrația prezidențială a confirmat deja existența unei infrastructuri digitale create în Rusia pentru promovarea lui online. Campania lui Georgescu, bazată pe rețele false și mesaje anti-occidentale, arată exact cum funcționează un mecanism hibrid de influență.

Or, Simion are toate motivele să fie neliniștit. Cazul Georgescu arată că banii și rețelele pot deveni probe, nu simple supoziții. Iar legătura dintre discursul radical și sursele opace de finanțare nu mai este o speculație, ci o ipoteză de anchetă. Ambii lideri provin din același sol ideologic – anti-european, anti-rațional, anti-instituțional – și folosesc aceleași mecanisme de legitimare: naționalismul teatral, religia instrumentalizată și victimizarea în fața „sistemului globalist”.

De fapt, ceea ce îi apropie este disprețul față de adevăr și – foarte posibil – același „sponsor” de la Răsărit. Pentru Georgescu, „războiul teopolitic” e o metaforă menită să justifice delirul ideologic; pentru Simion, „lovitura de stat” e pretextul perfect pentru a evita întrebările incomode. În ambele cazuri, zgomotul „moral” acoperă realitatea financiară.

România se confruntă astăzi cu un tip nou de populism: un populism cu infrastructură financiară transnațională, care folosește emoția naționalistă ca paravan pentru operațiuni de influență și finanțare ascunse. Nu mai este vorba doar despre un discurs extremist, ci despre un mecanism sofisticat de dezinformare, manipulare și sabotaj socio-politic. Singurul mod democratic de a contracara acest desant politic pro-rus și anti-occidental, construit metodic de Kremlin în ultimii 15 ani, NU este cenzura, ci developarea rețelelor și a instrumentelor financiare care le susțin. Iar în acest tablou, circuitul banilor ilegali reprezintă cea mai clară dovadă. Din datele publice reiese că Statul Român lucrează cu seriozitate la acest capitol, consolidând cooperarea internațională în investigarea finanțărilor ilegale de campanie – un demers care, inevitabil, le dă fiori „patrioților” de mucava. Nu va fi simplu, va dura, dar se va ajunge acolo.

George Simion, în logica războiului hibrid regizat cu multă atenție de Kremlin, nu a fost niciodată luat în calcul să guverneze, ci să destabilizeze. De altfel, în octombrie–noiembrie 2024, Kremlinul a pornit motoarele subversive de susținere și promovare electorală pentru Călin Georgescu, nu pentru Simion. Rolul lui George Simion a fost dintotdeauna acela de „gherilă socio-politică”, un fel de Al Capone politic, prezent pe scena politică ziua, dar foarte „eficient” noaptea, în acțiunile de minare a fundației democratice a României. Pare că a fost antrenat îndelung, pentru a nu mai avea nici simț al ridicolului, nici respect (sau teamă) pentru normele legale. El nu a căutat niciodată echilibrul politic, ci neîncrederea politică. Instrumentele lui nu au fost niciodată argumentele, ci scandalul. Nu sunt sigur dacă a înțeles că atunci când joci cu Rusia împotriva poporului tău nu ai cum să fii câștigător. Este suficient să citim puțină istorie pentru a afla acest lucru.

Neliniștea de azi a lui George Simion are însă legătură cu modul în care autoritățile române se raportează la Călin Georgescu. Cazul Georgescu arată că haosul, minciuna, finanțările ilegale și acțiunile subversive pot fi identificate și îndepărtate chirurgical din viața noastră democratică. Există o clipă în care ficțiunea electorală se izbește de documente, iar zgomotul de probe. Adevărul nu dispare, chiar dacă momentul relevării lui, uneori, este întârziat de proceduri judiciare.

În acest tablou, înțelegem mai bine toate afirmațiile delirante venite de la George Simion, inclusiv pe tema „suspendării președintelui”. Cel mai probabil, în lunile viitoare vom asista NU la o suspendare a Președintelui României, ci la o suspendare a iluziilor pe care pro-rușii le-au cultivat cu atâta abilitate, dar fără să ajungă să culeagă „roadele” muncii lor. Decizia Curții Constituționale a României din 6 decembrie 2024, de anulare a alegerilor prezidențiale, le-a stricat un plan la care s-a lucrat mulți ani și cu mulți bani. Iar acum a venit momentul „auditului financiar”. Procurorii români, în colaborare cu procurori din alte state occidentale, sunt pe cale să clarifice cine finanțează – în mod ilegal – radicalismul politic din România (dar nu numai) și cu ce scop. Iar infracțiunile financiare pot avea o paleta largă de acțiune, foarte bine descrise de Codul Penal.

Restul e zgomot – iar zgomotul, oricât de puternic, nu este niciodată adevăr.

PS: Referirea la Al Capone nu este întâmplătoare.