Un bărbat din Sălaj a fost reținut pentru 24 de ore în urma unei anchete privind înșelăciunea și falsul în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), între 2021 și 2024, acesta ar fi indus în eroare o femeie din SUA, cu care a avut o relație, obținând de la ea aproape 300.000 de dolari prin promisiuni false și informații mincinoase.
Bărbatul a falsificat extrase de cont bancar pentru a susține afirmațiile sale. În urma percheziției efectuate la locuința sa, au fost ridicate mai multe înscrisuri și obiecte relevante pentru caz. Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău și a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Bărbatul urmează să fie prezentat magistraților pentru măsuri legale.