12 februarie 10:49
Ministerul Finanțelor lansează în perioada 12 februarie - 7 martie noi titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 6%, respectiv 6,75%.
Mircea Medaru
Economie
Foto: youtube.com/@ministerulfinantelor5171
Titlurile de stat pot fi achiziționate online de persoanele fizice înregistrate în SPV, dar și de la Trezoreria Statului sau prin Poșta Română. Dobânda este plătibilă anual, iar titlurile sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Veniturile obținute din aceste investiții sunt neimpozabile, iar fondurile vor fi folosite pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
SURSE
Ministerul Finanţelor lansează o nouă tranşă de titluri de stat Tezaur: dobânzile ajung până la 6,75% pe an
O nouă ediţie Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,75% pe an la titlurile de stat
Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 6,75% pe an, din 12 februarie
ORDIN NR. 301 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale ”Poșta Română” - S.A., în cadrul Programului TEZAUR, în perioada februarie –...