BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research ”România între Magie și Ezoterie” a fost realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.
Prezentarea grafică a datelor este disponibilă aici: BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research – ”România între Magie și Ezoterie”
Întreaga prezentare video o găsiți accesând acest link.
Importanță credinței religioase și explicații științifice
Pentru 33% dintre participanți „Credința religioasă este mai importantă decât explicațiile științifice”. 15.6% consideră că „Explicațiile științifice sunt mai importante decât credința religioasă. 50.1% aleg varianta „Credința religioasă și explicațiile științifice sunt la fel de importante”. Ponderea non-răspunsurilor este de 1.2%.

Grafic inscop.ro
Aleg afirmația „Credința religioasă este mai importantă decât explicațiile științifice” în special: votanții PSD și AUR, persoanele cu educație primară, locuitorii din mediul rural.
Sunt de părere că „Explicațiile științifice sunt mai importante decât credința religioasă” mai ales: votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București și din urbanul mare. Persoanele cu educație medie, locuitorii din urbanul mic și angajații la stat aleg într-o proporție mai mare ca restul populației afirmația „Credința religioasă și explicațiile științifice sunt la fel de importante”.

Grafic inscop.ro
Metodologie: Datele au fost culese în perioada 6-10 octombrie 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.