Conform datelor extrase și analizate cu ajutorul NewsVibe, platformă AI de monitorizare media, atât numărul total de mențiuni despre partide, cât și impactul estimat al acestora sunt în creștere față de săptămâna precedentă. Toate formațiunile politice înregistrează un volum mai mare al mențiunilor în sursele online relevante, însă ritmul de creștere diferă de la un partid la altul.
Congresul UDMR de la Cluj-Napoca, la care a participat și premierul Ungariei, Viktor Orban, continuarea discuțiilor din coaliție despre reforma administrației și pachetul 3 de măsuri privind reducerea deficitului (încă fără o concluzie clară), disputele privind organizarea alegerilor pentru Primăria București, precum și acțiunile opoziției în Parlament (moțiuni simple) au reprezentat principalele evenimente politice care au definit contextul de mediatizare online a partidelor în ultima săptămână.
UDMR este performerul perioadei analizate, cu o creștere spectaculoasă de peste 190% a numărului de mențiuni față de săptămâna anterioară, ca urmare a vizibilității generate de Congresul formațiunii conduse de Kelemen Hunor. PSD înregistrează, de asemenea, o creștere importantă, de peste 66%, iar USR aproape 85%. Creșterile PNL și AUR, deși prezente, sunt mai reduse comparativ cu cele ale primelor trei partide menționate.

GRAFIC NEWSVIBE. Top 5 partide după volumul de mențiuni în sursele relevante online și social media (surse validate de platforma NewsVibe), în ultima săptămână.
VIZIBILITATE ȘI IMPACT COMPARATIVE. Motorul de analiză concurențială creat de NewsVibe evaluează forța actorilor politici de a penetra spațiul online, raportat direct la competitorii lor.
Atât numărul, cât și impactul global al mențiunilor despre partidele din coaliție depășesc 90% din total. Totuși, chiar dacă UDMR generează aproximativ 17% din mențiuni, impactul estimat asociat acestora este de doar 13%, o situație similară cu cea din săptămâna precedentă. PSD și UDMR sunt singurele partide pentru care ponderea impactului mențiunilor, raportată la totalul partidelor, este mai redusă decât ponderea efectivă a volumului acestor mențiuni în total.

Grafice NewsVibe. Ponderea numărului de mențiuni (stânga), respectiv impactului mențiunilor (dreapta) despre fiecare dintre partide din totalul cumulat de mențiuni despre toate cinci
ANALIZĂ DE REȚEA. Instrumentul creat de NewsVibe – analiza semantică de rețea – utilizează metode avansate de inteligență artificială și machine learning pentru a construi hărți de interacțiuni care evidențiază: actorii centrali ai unei conversații, conexiunile dintre ei, grupurile (clusterele) de teme, concepte și influenceri (personalități și organizații) care s-au format în jurul unui eveniment, subiect sau al unei idei.

Grafic NewsVibe. Rețeaua semantică asociată conversației online despre principalele 5 partide parlamentare, în ultima săptămână
Ce ne arată analiza:
- O zonă importantă a discuției, reprezentată prin culoarea verde, are ca entități principale PSD, Sorin Grindeanu sau Facebook (canal de comunicare utilizat intens de partide). Această zonă reflectă continuarea discuțiilor din coaliție pe teme precum reforma administrației, pachetul 3 de măsuri privind reducerea deficitului sau alegerile locale din București – subiecte asupra cărora PSD se poziționează frecvent în dezacord cu premierul sau cu alte partide din coaliție, promovând o viziune proprie.
- Un segment distinct, cu legături interne multiple, are în centru PNL, AUR și USR, dar și entități asociate precum Ludovic Orban, George Simion, Parlament sau Radu Miruță. Această zonă este influențată de discuțiile privind alegerile de la București, dar și de acțiunile AUR în Parlament – cum a fost moțiunea împotriva ministrului Economiei sau anunțul depunerii unor noi moțiuni ce vor viza toți membrii Cabinetului.
- O altă zonă importantă de dezbateri are în centru UDMR și este asociată cu nume relevante din politica internă, dar și cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Acest cluster este generat de recentul Congres UDMR, care a produs o mediatizare ridicată și multiple reacții – în special față de prezența premierului Orban la eveniment și față de intonarea imnului Ținutului Secuiesc în cadrul Congresului.
SENTIMENT. Platforma NewsVibe a creat un sistem avansat de analiză automată a sentimentului, care utilizează algoritmi AI special antrenați și instrumente LLM, pentru a detecta nuanțele de ton – favorabil, nefavorabil sau neutru – în contextul referirilor la entitățile relevante pentru o conversație online.

Grafic NewsVibe. Evaluarea automată a tonului conversației online despre principalele 5 partide parlamentare, în săptămână
Ce ne arată analiza:
- PSD și Ilie Bolojan sunt actorii politici cel mai frecvent mediatizați de sursele online în contexte negative, controversate sau marcate de polarizare. Acest tip de context este generat în principal de disputele din coaliție privind politicile guvernamentale sau organizarea alegerilor pentru Primăria București.
- Majoritatea actorilor politici au fost prezentați în contexte negative în ultima săptămână, fenomen mai accentuat decât în perioadele anterioare. Această tendință reflectă intensificarea dezbaterilor și disputelor din spațiul politic.