8 decembrie 21:27
Trei copii cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani au fost răniți, unul grav, în urma folosirii petardelor în municipiul Slatina.
Valeria Stihi

Actualitate
Foto: Pixabay.com
Cei trei copii au folosit petarde care ar fi fost permise la comercializare, dar le-au unit pentru a amplifica efectul. Doi dintre aceștia au suferit răni grave, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Unul dintre copii a suferit arsuri și plăgi la nivelul feței și mâinilor, fiindu-i afectată vederea, iar al doilea copil a fost diagnosticat cu timpanul afectat.
SURSE

Trei copii din Slatina, la spital din cauza petardelor. Unul este în stare gravă, cu plăgi și arsuri la mână și ochi

Trei copii au ajuns la spital răniţi de petarde, în centrul Slatinei

Trei copii între 10 şi 12 ani, la spital după ce s-au jucat cu petarde, în Slatina. Unul dintre ei are arsuri grave pe faţă şi mâini

Trei copii au fost transportaţi la spital după explozia unor petarde, în Slatina. Unul dintre ei a fost grav rănit

Trei copii au fost transportaţi la spital după ce au aprins mai multe petarde. Unul dintre ei este grav rănit

Trei copii la spital din cauza petardelor. Medicii spun că unul dintre ei a suferit răni "destul de grave" - B1TV.ro

A început nebunia petardelor. Trei copii au ajuns la spital, cu arsuri la nivelul mâinilor și feței

Trei copii au ajuns la spital după ce a explodat o petardă / Unul este grav rănit