Parcurge rapid sumarul știrilor și vezi cum sunt tratate în diferite publicații!
113 știri noi în ultimele 24 de ore
18 septembrie 11:24

Sondaj INSCOP-ILD: peste două treimi dintre români au o atitudine tolerantă față de imigranți.

Calin Nicolescu
main event image
Actualitate
Foto INSCOP
Sondajul relevă că 68.1% dintre români văd imigranții mai degrabă ca pe o oportunitate pentru țară. ”Peste două treimi dintre respondenți au o atitudine tolerantă față de imigranții veniți să muncească în țara noastră, în condițiile în care există locuri de muncă disponibile neocupate de români, însă în același timp își doresc ca țara să stimuleze financiar revenirea concetățenilor noștri, plecați la muncă în străinătate. Tinerii, persoanele cu studii superioare și medii, precum și locuitorii din București sunt mai toleranți decât media populației. De asemenea, persoanele cu educație primară și locuitorii de la sate sunt cei mai entuziaști susținători ai sprijinului statului pentru revenirea în țară a românilor plecați să muncească în străinătate”, declară directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. De asemenea, 67.4% sunt de acord cu acordarea de stimulente financiare pentru ca românii din diaspora să se întoarcă în țară. ”Pentru mai mult de jumătate dintre români libertatea înseamnă fie ca propria libertate să nu afecteze libertatea celorlalți și să aibă cât mai multe drepturi și libertăți (de expresie, de vot, de asociere, respectarea vieții private). Tinerii de 18-29 de ani văd însă libertatea în formula cea mai diversă și mai extinsă (să aibă cât mai multe drepturi, propria lor libertate să nu o afecteze pe a celorlalți, să aibă posibilitatea de a lua decizii fără nicio constrângere externă, să trăiască într-o societate fără discriminări de etnie, rasă, religie, vârstă sau gen). Persoanele de peste 60 de ani valorizează mai mult decât restul categoriilor ideea de a trăi într-o societate în care să nu se teamă de opresiuni, efect probabil al amintirilor din perioada comunistă. Votanții PSD valorizează mai mult decât votanții altor partide idee ca propria lor libertate să nu o afecteze pe a celorlalți, votanții PNL apreciază mai mult decât susținătorii altor partide ideea de a avea cât mai multe drepturi și libertăți, iar votanții USR pun preț mai mare decât alte bazine electorale pe posibilitatea de a lua decizii fără nicio constrângere externă", explică Remus Ștefureac. Opinia românilor despre libertate este diversă, cu 33.1% considerând că cea mai importantă este propria libertate să nu afecteze pe ceilalți. Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, la comanda Institutului pentru Libertate și Democrație (ILD), un un think tank de orientare liberală care își propune afirmarea și promovarea principiilor și valorilor libertății și democrației, facilitarea dialogului dintre cetățeni și instituțiile publice precum și încurajarea implicării și responsabilității civice. Datele sondajului au fost culese în perioada 11 - 16 septembrie iar eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
app preview
Feed personalizat de știri, căutare cu Inteligență Artificială și notificări într-o experiență mai interactivă.