8 iulie 14:59
Paul Lambrino a fost eliberat pe cauțiune din arestul din Malta, fiind pus sub control judiciar până la decizia finală privind extrădarea sa în țară.
Gabriel Dumitrache

Actualitate
Inquam Photos / Octav Ganea
Instanța din Malta a dispus măsura controlului judiciar și eliberarea lui Paul-Philippe al României, pe cauțiune, după ce a stat peste 2 luni în arest. Decizia a fost justificată prin vârsta înaintată a acestuia și faptul că termenul de arest preventiv în Malta este de maximum 60 de zile. Paul al României a fost prins de autoritățile din Malta în 2024, fiind arestat preventiv în așteptarea judecării procesului privind extrădarea în România. Acesta a trebuit să plătească o cauțiune de 20.000 de euro, precum și o garanție personală de 30.000 de euro.
SURSE

Paul al României, eliberat pe cauțiune din arestul din Malta și pus sub control judiciar până la pronunțarea definitivă a instanței pe extrădarea în România

Ministerul Justiţiei: Instanţa din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea pe cauţiune / Până se ia decizia definitivă privind predarea sa în România, va merge de două ori pe zi la Poliţie

Instanța din Malta a dispus față de Paul Lambrino măsura controlului judiciar și eliberarea acestuia pe cauțiune

O instanță din Malta l-a scos pe Paul al României din arest și l-a pus sub control judiciar / România așteaptă o decizie definitivă la cererea de extrădare - HotNews.ro

Paul de România, eliberat pe cauțiune din arestul din Malta și pus sub control judiciar

Prințul Paul a fost ELIBERAT pe cauțiune. Acesta nu va putea părăsi Malta

Prințul Paul scapă de arest în Malta

O instanță din Malta l-a scos pe Paul al României din arest și l-a pus sub control judiciar

Paul al României, scos din arest și pus sub control judiciar. România așteaptă decizia definitivă | Newsweek Romania