Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică seară, la România TV, că România nu ar trebui să plătească aproximativ 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar american staționat pe teritoriul țării. În opinia sa, banii ar fi mai bine folosiți pentru instruirea militarilor români, întrucât apărarea națională este, în primul rând, responsabilitatea României.
Băsescu a susținut că țara noastră are deja o prezență aliată consistentă, menționând trupele franceze, olandeze și portugheze de la Cincu, militarii americani de la Mihail Kogălniceanu și Turda, precum și contingentul de la Deveselu. El a apreciat că România nu se poate compara militar cu Polonia, dar beneficiază de proximitatea Turciei, pe care a indicat-o drept principal aliat regional.
Declarațiile au fost făcute după ce președintele Nicușor Dan i-a propus oficialului american Elbridge Colby ca România să suporte costurile staționării militarilor SUA și să ofere condiții mai bune de găzduire, inclusiv pentru combustibil. Colby pregătește un raport privind viitorul trupelor americane din Europa, iar o decizie a președintelui Donald Trump este așteptată în decembrie.
Modelul contribuției de circa 15.000 de dolari pentru fiecare militar american este deja aplicat în Polonia. Băsescu a criticat și faptul că România a comandat cu întârziere echipamentele necesare armatei.
Ultimele știri
11:48
11:45
11:43
11:36
11:34
Vezi mai multe știri