Restricțiile de circulație instituite la începutul verii în zona Piața Unirii – Cantemir – restaurant Horoscop vor fi ridicate înainte de începerea noului an școlar, a anunțat sâmbătă administrația Sectorului 4 al Capitalei. Măsura face parte din planul stabilit pentru lucrările de refacere a Planșeului Unirii.
În paralel, intervențiile continuă în interiorul șantierului. Potrivit administrației locale, vechea structură, construită în urmă cu aproape 100 de ani și aflată într-o stare avansată de degradare, a fost înlocuită. Constructorii urmăresc ca până la sfârșitul acestui an să finalizeze întreaga placă de beton a noului planșeu.
Detaliile privind ridicarea restricțiilor, stadiul actual al lucrărilor și etapele următoare ale proiectului vor fi prezentate duminică, de la ora 12:30, de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Conferința de presă va avea loc în interiorul șantierului din Piața Unirii. Ridicarea restricțiilor va permite reluarea circulației în zona afectată înainte de revenirea elevilor la cursuri, în timp ce lucrările structurale vor continua.

Surse
Ultimele știri
16:58
Premierul Luca Niculescu, mesaj la 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov: „Ne amintim cu respect și recunoștință de cei care [...] au avut curajul să înfrunte un regim nedrept”
16:36
Sute de mii de cehi protestează la Praga / Manifestanții denunță reforma finanțării presei publice
16:19
Alegătorii din UTA Găgăuzia au atins pragul de participare necesar pentru validarea alegerilor
15:58
Mesaj RO-Alert emis în Tulcea după o posibilă incursiune de drone
15:32
Alexandru Rogobete ia în calcul înlocuirea posturilor pentru rezidenți cu locuri de pregătire
Vezi mai multe știri