Ministrul Apărării, Radu Oprea, constată că militarii români poartă, în anul 2026, aceeaşi armă pe care militarii o purtau înainte de 1989. „Sigur, acum suntem pe standardul NATO, pe calibrul NATO, dar în fapt este aceeaşi armă”, afirmă el.
Noul ministru al Apărării, Radu Oprea, avertizează că achizițiile realizate prin Programul SAFE ar putea genera costuri foarte mari pentru România dacă nu sunt dezvoltate, în paralel, capacități industriale pentru mentenanță, reparații și producție. Declarația a fost făcută luni seară, la TVR.
Oprea a precizat că Ministerul Apărării este în grafic cu programele de înzestrare militară, însă a subliniat că mai există contracte care trebuie semnate. În opinia sa, echipamentele cumpărate prin SAFE sunt importante, dar la fel de necesar este transferul tehnologic și construirea unor unități de producție în România.
Ministrul a explicat că, în lipsa unor astfel de facilități, România ar rămâne dependentă de furnizori externi pentru întreținerea și repararea echipamentelor, ceea ce ar majora semnificativ cheltuielile pe termen lung. „Dacă ne oprim doar la a achiziționa un echipament”, toate costurile ulterioare ar putea transforma investiția într-una foarte scumpă.
Surse
Ultimele știri
23:02
22:54
22:53
22:42
22:23
Vezi mai multe știri