Un polițist în vârstă de 25 de ani din Bechet s-a împușcat în zona capului, duminică seară, la scurt timp după ce și-a recuperat pistolul de la sediul Poliției Bechet. Agentul revenise după încheierea concediului medical, iar arma i-a fost înmânată de colegul aflat de serviciu. Ulterior, tânărul s-a îndreptat către mașină, unde s-a auzit un foc de armă.
Polițistul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova, în stare extrem de gravă. Potrivit reprezentanților unității medicale, acesta a ajuns la ora 00.26, intubat și ventilat mecanic, fiind transferat ulterior în sala de operație.
Ancheta dispusă de conducerea IPJ Dolj verifică dacă polițiștii care i-au înmânat arma știau despre problemele sale medicale și despre eventualele restricții privind portul și folosirea armamentului. Agentul fusese internat la începutul lunii octombrie și urmase tratament pentru depresie. După externare, le-ar fi prezentat superiorilor documentele medicale, care ar fi impus restricții. Procurorii urmează să stabilească traseul actelor și dacă procedurile au fost încălcate. La ultima evaluare psihologică, din iunie anul trecut, polițistul fusese declarat apt.
Surse
Ultimele știri
14:05
14:03
13:58
13:57
13:52
Vezi mai multe știri