Ambasadorul Poloniei în România, Paweł Soloch, și-a anunțat demisia printr-un mesaj publicat pe platforma X, pe fondul escaladării crizei politice de la Varșovia. Diplomatul a declarat că nu mai vede posibilitatea de a-și continua activitatea în funcție, după ceea ce a numit o încercare ilegală de preluare a Tribunalului Constituțional.
Soloch a precizat că i-a informat despre decizie pe președintele Poloniei, Karol Nawrocki, și pe ministrul de Externe, Radosław Sikorski. Demisia sa urmează unei decizii similare anunțate anterior de ambasadorul Poloniei în China, Jakub Kumoch, care a invocat situația politică din țară.
Tensiunile au crescut după suspendarea, pentru o lună, a atribuțiilor președintelui Tribunalului Constituțional, Bogdan Święczkowski, și ale adjunctului său. Vineri, sute de susținători ai partidului conservator Lege și Justiție (PiS) au protestat în fața instituției din Varșovia. Mai mulți manifestanți au încercat să intre în clădire, iar incidentele au degenerat în confruntări cu poliția.
Președintele Karol Nawrocki și-a întrerupt vizita oficială în Senegal și s-a întors la Varșovia. Opoziția conservatoare acuză guvernul condus de Donald Tusk că încearcă să preia ilegal controlul asupra Tribunalului Constituțional. Guvernul susține că măsurile sunt necesare pentru restabilirea statului de drept.
Surse
Ultimele știri
14:58
14:52
14:42
14:13
14:00
Vezi mai multe știri