ELCEN introduce suplimentar 1.860 de tone de apă fierbinte pe oră în sistemul de termoficare din București pentru a compensa pierderile masive din rețeaua operată de Termoenergetica, potrivit unui comunicat transmis duminică. Compania avertizează că scurgerile afectează presiunea și temperatura agentului termic care ajunge la consumatori.
La CET București Sud, debitul de apă de adaos depășește constant 900 de tone pe oră, echivalentul a peste 900.000 de litri. ELCEN susține că, în această zonă, sunt necesari aproximativ 15.000 de litri pe minut pentru compensarea pierderilor. Debitul este de peste două ori mai mare decât limita contractuală de 400 de tone pe oră și cu circa 50% peste debitul prevăzut pentru situații de avarie.
Compania precizează că nu a oprit furnizarea agentului termic, dar avertizează că instalațiile de tratare, pompele și echipamentele sunt suprasolicitate. Menținerea situației poate afecta atât producția de energie termică, cât și pe cea de energie electrică livrată în Sistemul Energetic Național.
ELCEN subliniază că responsabilitatea pentru întreținerea și modernizarea rețelei de transport și distribuție revine Termoenergetica.
Surse
Ultimele știri
15:46
15:28
15:14
14:56
14:53
Vezi mai multe știri