Ce se dă și ce se cere?

Acesta este un articol de opinie, desigur. Nu intenționez să îl transform într-un mic raport științific. Cred că, în epoca post-adevăr, pe care o traversăm, cifrele trebuie explicate, pentru că nu mai vorbesc de la sine. Și chiar și așa…

Am lăsat să treacă totuși câteva zile de la votul de duminică. Pe scurt, au fost multe surprize la scrutinul de duminică, 24 noiembrie. Scorul lui Nicolae Ciucă nu este una dintre ele. În ultimele 3-4 luni, în repetate rânduri, la cel puțin 3-4 institute care au acoperit precampania și campania electorală, Nicolae Ciucă a apărut cu scoruri de 8, 9, 10%. Au fost alte câteva sondaje (1-2 firme de sondaje) care l-au dat cu niște neverosimile 16, 18,19 sau chiar 20%. Sigur, cum spuneam, în epoca post-adevăr poți explica orice.

Din multe puncte de vedere, construirea campaniei candidatului PNL pe ipoteza unei forțe electorale mult mai mari decât în realitate a contribuit la rezultate de tur I așa cum am văzut duminică. Nu întâmplător Călin Georgescu a ieșit no. 1 în județ după județ din “strămoșescul” fief al liberalilor. Un efect al utilizării sondajelor ca armă de marketing mai degrabă decât ca bază pentru decizii strategice? Se prea poate. Publicul și mass-media au observat încă din timpul precampaniei incongruențele dintre sondaje iar acum le pot evalua pe toate prin simpla raportare la rezultatele votului din turul I.

Voi emite chiar o ipoteză îndrăzneață – mult blamata lipsă de performanță a sondajelor la acest tur de vot nu are legătură cu surpriza Călin Georgescu, nici cu lipsa lui Marcel Ciolacu din turul 2, nici cu faptul că în locul celei mai probabile finale (Ciolacu-Simion) avem alta (Lasconi-Georgescu), cumva improbabilă până la votul din 25 noiembrie. Cea mai mare discrepanță a fost între sondajele care în campanie și precampanie îl puneau pe liderul liberal pe locul 2-3 cu 18-19% din voturi și cele care au măsurat corect și din vreme scorul acestuia. Cam de aici s-a stricat totul.

Nici eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa electorală nu a ajutat. Practic a adunat voturile antisistem, cu toate subtemele antisistemului acestuia.

Am tratat acum vreo 3 săptămâni si ceva cazul invalidării candidaturii Dianei Șoșoacă, în articolul Cele două Diane. Trebuie spus că încă de atunci, prin diverse redacții, staffuri de campanie, ong-uri, birouri de comentatori politici etc. a apărut întrebarea legitimă – de ce candidatul Călin Georgescu, cu declarații deja prezentate de mass-media ca fiind la fel de controversate ca ale Dianei Șoșoacă, nu a fost vizat de același tratament juridic. Pentru că era mai puțin notoriu? Pentru că a fost perceput ca un candidat de scor mic? Greu de spus, dar un lucru este iar sigur. Și interzicerea Dianei Șoșoacă a dus la cumulul de factori care au permis un scor uimitor și de neînchipuit cu o lună în urmă  al lui Călin Georgescu, acesta beneficiind la vot de electoratul dnei Șoșoacă, dar și de o parte a votanților lui Simion, Terheș, chiar Geoană, plus nehotărâții care voiau neapărat să vină la vot (atestați de sondajele INSCOP) și căutau un recipient pentru votul lor etc. Cumva paradoxal, acolo a fost un echivalent al votului util, dar nu neapărat în sensul de a produce un rezultat electoral, ci mai ales în sensul de a da un semnal de nemulțumire cu sistemul politic.

Am spus deja de unde provin, în mare, procentele lui Călin Georgescu. Nu strică să precizăm că, față de alte alegeri din ultimii 30 și ceva de ani, scorurile principalilor candidați sunt realmente mici și apropiate. De obicei aveam un candidat de 40%, unul de 30%, eventual unul de 25% și restul sub 20. Scorul obținut de Călin Georgescu vine și într-un peisaj electoral lipsit de lideri politici  cu „cotă de piață” mare. Iar în contextul nostru electoral mereu a prevalat emoția sau, mai degrabă nevoia de emoție.

Fără o campanie tv vizibilă pentru marele public și fără notorietatea altor candidați, Georgescu reușește să devină „fiță” pe tik tok prin creșteri rapide de audiență, pentru ca în week-endul alegerilor să se impună ca o veritabilă provocare (în sensul de challenge) pe tik-tok (“să vedeți cu cine votez eu”). Mesajele sunt scurte, simple și potrivite acestui mediu de comunicare – nu sunt interactive (nu sunt precum celebrele live-uri lungi ale Dianei Șoșoacă), ci sunt mesaje predefinite cu mici pastile critice la adresa sistemului politic. Apartenența la fenomen devine mai importantă decât conținutul fenomenului și chiar decât forma lui. E ceea ce nu mai oferă electoratului partidele mari. E ceea ce independentul Geoană nu a reușit să ofere, spre deosebire de independentul Georgescu: o comunitate, indiferent de forma în care aceasta a fost realizată. Rapiditatea a fost factorul-cheie aici. Dacă zăbovești prea mult pe profilul și programul unui candidat începi să vezi și lucruri care nu îți plac. Dealtfel, lipsa participărilor tv e posibil să îl fi avantajat pe Călin Georgescu în primul tur.

Dacă tot s-a făcut des această comparație, doar că părea menită unui tur 2 Ciolacu-Simion, să nu uităm finala prezidențială din 2000, emoția care l-a propulsat pe Vadim Tudor în turul 2, emoție care se consumă rapid, pentru ca în final să câștige Ion Iliescu, „un președinte pentru liniștea noastră”. Ca și acum, aveam și atunci o serie de candidați care concurau pe scoruri mici. Diferența majoră e dată de aceea că Iliescu și Vadim erau arhicunoscuți și „învechiți” în politică. Acum, în epoca post-adevăr a rețelelor de socializare, câștigătorul turului I este cel mai puțin notoriu dintre primii clasați.

De ce nu a apărut Călin Georgescu la tv în precampanie și în campanie? Este o întrebare legitimă. Nu știm dacă nu a vrut. Cert este că publicitatea electorală la tv a costat mult anul acesta, ceea ce, dealtfel, nu cred că e bine pentru metabolismul sistemului nostru electoral. De asemenea, e posibil să fi fost evitat candidatul de unele televiziuni, având în vedere o serie de declarații anterioare ale sale, care prezentau riscuri de amendă din perspectiva legislației privind comunicarea audiovizuală (celebrele comentarii privind Mișcarea Legionară și o serie de personaje politice interbelice, de exemplu). În plus, este o relativă înghesuială pe sectorul suveranist în acest an electoral. Călin Georgescu nu era nici pe departe cel mai notoriu dintre ei, renunțase de ceva vreme la asocierea, proiectată la un moment dat, cu AUR (tot în contextul unor declarații tv controversate). Desigur, intrarea târzie în campania electorală, fără apariții semnificative în media de mainstream, direct la un scor de 5%, dădea de gândit concurenților/colegilor de pe zona anti-sistem, dar creșterea dincolo de o anumită limită era imposibil de anticipat. Și abia acum urmează, cum se spune, lebăda neagră: impactul mare al foarte puțin probabilului care totuși ajunge să se întâmple. Deja busola politică pentru parlamentare e dată peste cap, încât la marile partide nu știi cu cine discuți zilele acestea.

Câte ceva și despre acest public antisistem. INSCOP a dat în urmă cu câțiva ani o estimare care arăta că atractivitatea temelor antisistem, ultraconservatoare, populiste, tradiționaliste, suveraniste, chiar radicale, deși greu de conturat și comportând foarte multe nuanțe, este mult mai mare decât se vehicula la vremea aceea. Acum culegem rezultatele ignorării construcției narativului actual antisistem. Pandemia, informarea neverificată și trunchiată de pe rețele de socializare, excesul de dezbatere neprofesionistă, pierderea obiceiului documentării până și în unele instituții de presă, conspirativismul promovat pentru like-uri dar și pentru audiență, lipsa de încredere în instituții toate acestea explică noile atașamente ideologice ale unei părți semnificative a populației. Și inclusiv volatilitatea acestor opțiuni.

Trebuie înțeles că publicul antisistem, critic presupune mai multe arii de preocupări: sunt segmente care merg pe mesaje populiste, alții mai degrabă pe cele critice și pe refuzul establishmentului socio-politic, alte segmente au simpatii autoritare și radicale, există și zona suveranistă, anti-globalistă, apoi segmentul conspirativist, o zonă mai restrânsă efectiv antioccidentală, anti-UE etc. Este apanajul discursului critic și antisistem de a simplifica, de a suporta contradicții interne, de a se defini prin identificarea și hiperbolizarea unor probleme, nu prin propunerea de soluții. Nu toți adepții acestor teme sunt la fel de nerezonabili și nu toți agreează toate aceste teme. Ca observație, ultimii 10 ani au marcat deplasarea zonei antisistem de la populism și discurs critic mai mult spre componentele de suveranism și conspirativism.

Nu abordez acum problema renumărării voturilor din turul I (vineri, 29 noiembrie, la ora la care am încheiat articolul, încă se număra) și nici nu fac profeții pentru alegerile parlamentare. O continuare va fi disponibilă la începutul săptămânii viitoare.