OPINIE: Candidați mari, candidați mici și dinamici electorale

Darie Cristea

Opinii

Foto: inscop.ro

Darie Cristea este prodecan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București și director de cercetare al INSCOP Research.

Deși în general publicul este nemulțumit și suspicios în fața sondajelor de opinie din anii electorali, trebuie să recunoaștem că distanțele dintre cifrele vehiculate de diferite sondaje de vreo două luni încoace sunt mai bizare decât de obicei. Una dintre explicații, cea mai rezonabilă și de înțeles, ca să nu intrăm în celelalte, se referă la baza de raportare a distribuției voturilor. Practic, procentele cu care un institut decide să iasă public ca estimare pentru distribuția voturilor între candidați/partide depind de o estimare privind prezența la vot. Iar aceasta, la rândul ei, înseamnă o estimare privind procentul participării, dar și modul în care această participare este identificată (cu ce întrebare, variante de răspuns, se mai fac și alte calcule, încrucișări de variabile etc?). Și jurnaliștii și publicul ar fi de dorit să fie mai atenți la acest date, absolut necesare dacă vrem să facem o comparație între diferite sondaje, iar dacă datele despre o prognoză de vot nu vin la pachet măcar cu nivelul prezenței din care aceasta a fost calculată ar trebui trecute la “de evitat”.

Sigur că există o dinamică a opiniilor politice și sigur că pe măsură ce te apropii de data alegerilor estimarea de prezență se restrânge, subiecții care chiar au intenția să participe la vot devin mai ușor de identificat, opiniile devin mai ferme. Până la urmă, inclusiv piața politică este mai bine structurată aproape de data alegerilor, se știe cine candidează, mesajele sunt mai clare, activitățile de campanie asumate și campania electorală nu s-ar mai face dacă nu ar încerca să influențeze cu nimic opiniile politice de zi cu zi. Aceste schimbări și evoluții sunt trasabile dacă urmărești mai multe studii făcute cu onestitate de aceeași echipă și pot fi înțelese prin raportare la evenimentele sociale sau la comportamentul din campaine al respectivilor actori politici. Anul electoral 2024 a fost unul cu totul deosebit tocmai prin „alinierea” celor patru tipuri de alegeri (europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale). Glumeam într-un articol mai vechi că, în România, în loc să avem un an electoral la patru ani obișnuiți aveam trei ani electorali succesivi la un an de liniște. Acum au nimerit toate cele patru alegeri posibile într-un singur an, deci cei care vor ieși bine din mega-anul electoral 2024 vor avea o domnie lungă și lipsită de alegeri. Ce va însemna acest lucru pentru pacea socială din România? Nu știm. În România postdecembristă, alegerile parlamentare au fost mereu la cam o jumătate de an după cele locale, ceea ce a dus tot timpul la o politizare mai mare decât era cazul a acestora din urmă și, de asemenea, la utilizarea localelor ca pregătire și calibrare pentru parlamentare. Localele venite la pachet cu europarlamentarele de anul acesta au setat cumva și așteptările pentru cele trei duminici de alegeri de la sfârșitul acestei toamne: de exemplu, AUR a luat considerabil mai puțin decât se anunța, PNL a luat mai mult. Acest joc al așteptărilor este dublat acum de candidaturile la prezidențiale. Au fost candidați, sau eventual candidați care au așteptat să vadă cum sunt cotați în sondajele de pe parcursul verii pentru a se anunța oficial sau nu. Și deja avem doi candidați care „s-au anunțat” și ulterior au anunțat că se retrag (Cozmin Gușă, respectiv Cristian Diaconescu, ultimul după începerea sondajului nostru), practic, înainte de depunerea formală a candidaturilor. Deci în ce punct suntem acum pentru prezidențiale? Ne ghidăm după sondajele INSCOP realizate în ultimele luni (destule) pe acest subiect, inclusiv după cel mai recent (INSCOP pentru ILD, date culese în perioada 11-16 septembrie 2024).

Prima observație este în mod evident aceea că, față de studiile anterioare ale INSCOP, Marcel Ciolacu se apropie „periculos”, cum spune un clișeu de presă, de Mircea Geoană, care până de curând fusese singurul candidat cu peste 20% în turul I. Lucrurile par să se schimbe o dată cu clarificarea statutului de candidat PSD la funcția de Președinte al României pentru Marcel Ciolacu. Desigur, campania efectivă și apropierea alegerilor îi avantajează pe candidații partidelor mari, dar nu doar acest lucru contează. Dacă fenomenul acesta a funcționat pentru premierul Ciolacu, e de văzut dacă va funcționa și pentru Elena Lasconi, sau pentru Nicolae Ciucă, el părând că are momentan cea mai mare nevoie de ajutor din partea propriului partid. Trebuie spus, conform datelor INSCOP, bazate pe măsurători repetate, că Nicolae Ciucă intră în campania propriu-zisă cu un scor mult mai mic decât ar fi fost de așteptat de la un candidat PNL. Este un fapt. Elena Lasconi în schimb a avut o evoluție surprinzător de bună peste vară (ținând cont și de faptul că la alegerile din primăvară USR nu s-a descurcat deloc bine, făcând și o alianță nefericită cu două partide mai mici).Lasconi a profitat cumva și de tăcerea lui Marcel Ciolacu în privința candidaturii și de cearta mută dar nu surdă dintre PSD și PNL. USR are însă un electorat capricios, capabil și de conduite entuziaste, dar și depresive. Testul actual al Elenei Lasconi, pentru turul I, nu este în primul rând să convingă, ci să mobilizeze, pentru a fi propulsată în al doilea tur. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar putea deveni vizibilă pentru mulți oameni care acum nu o conștientizează. Există o asemănare între Mircea Geoană și Nicolae Ciucă, iar această asemănare ar putea deocamdată să îl pună pe gânduri pe dl Geoană, din cauza aparentei pierderi de tracțiune din ultimele două-trei săptămâni. Cu bunele și cu relele cu care îi percepe publicul pe amândoi (pentru că despre amândoi s-a vorbit și în registrul pozitiv și în cel negativ), ei sunt personaje mai degrabă simbolice. Un diplomat cu vechime în politica noastră, pus bine în valoare în perioada recentă de funcția de la NATO și de contextul internațional, respectiv un general de armată care, cu toată controversa din jurul misiunilor sale internaționale, a fost totuși pe teren. Iarăși, e un fapt. Datele despre ei sunt reale, dar au valoare simbolică. Este de ajuns însă ca aceste atribute ale celor doi candidați să transforme o preferință într-un vot pe măsură ce campania electorală înaintează?

Marcel Ciolacu, pentru omul simplu, este singurul candidat cu atribuții reale la nivel național. Știți că în sondaje, de treizeci de ani încoace, parlamentul are încredere mai puțină decât guvernul, da? Și totuși, de ce? Guvernul conduce, și dacă el conduce, de ce sunt românii mai nemulțumiți de parlament decât de guvern? Pentru că, în percepția multor români, la guvern se mai face câte ceva, în timp ce parlamentarii sunt imaginați ca nefăcând nimic. Deci în triunghiul Geoană-Ciolacu-Ciucă, Marcel Ciolacu este, pentru mulți, „cel care mai face câte ceva”, chiar dacă nu are dimensiunea internațională a celorlalți doi, păstrând proporțiile între ei, desigur.

Un alt aspect care poate explica dinamica Geoană-Ciolacu este și așteptarea probabilă a unei părți a electoratului lui Mircea Geoană ca această candidatură să fie adoptată până la alegeri de un partid care să îi ofere susținere. Și se vorbise în spațiul public în sensul acesta despre PSD (problemă închisă din momentul în care Marcel Ciolacu și-a asumat candidatura) și chiar despre PNL, deși cumva contraintuitiv. Sigur, este un avantaj că lumea știe cine este Mircea Geoană, dar nu știm efectiv cum va aborda candidatul Geoană campania propriu-zisă. În schimb, Lasconi, Ciolacu și Ciucă sunt vizibil în campanie și au activități specifice.

Și o ultimă observație deocamdată – unde intră în poză candidații cu scoruri mici și, vorba poetului național, „ce îi mână pe ei în luptă”? Este activitate intensă și pe acest sector, dar premiul pentru reziliență îi revine deocamdată lui Cristian Terheș, care începe să apară în mai multe sondaje, în condițiile în care candidați mai notorii decât el (Cozmin Gușă, apoi Cristian Diaconescu mai recent) au părăsit deja cursa, sau sunt mai puțin vizibili (Ana Birchall).