Parcurge rapid sumarul știrilor și vezi cum sunt tratate în diferite publicații!
100 știri noi în ultimele 24 de ore
acum 4 ore

Web Watch by NewsVibe. Top 10 surse online pe teme de politică globală, în ultima lună

Adrian Rusu
main event image
Exclusiv
imagine generată cu ajutorul Dall-E

Politica externă a continuat să fie un subiect de interes semnificativ în spațiul media online din România, inclusiv în perioada post-electorală, cu teme variate precum interferențele digitale, tensiunile geopolitice și declarațiile controversate ale liderilor internaționali în prim-plan. Evenimente precum investigațiile privind TikTok, dinamica relațiilor Rusia-Ucraina sau poziționările unor actori globali precum Elon Musk și Donald Trump au generat vârfuri de interes și dezbateri aprinse pentru principalele surse online românești. Aceste tendințe au fost identificate și analizate cu precizie prin intermediul NewsVibe, platformă avansată de monitorizare online cu suport AI și machine learning.

În ultima lună, sursele online relevante din România au generat 52.000 de articole și postări despre politica globală. Interesul pentru subiectul de față se situează sub politica internă (71.800 de postări), dar peste economie (40.900) și alegeri (26.800).

Primul vârf de interes face trimitere la mai multe evenimente care au avut loc pe 17 decembrie, dintre care se remarcă investigația Comisiei Europene împotriva TikTok, în contextul unor posibile interferențe ale Rusiei în cadrul alegerilor prezidențiale din România. Este vizibilă reacția companiei, care susține că a protejat integritatea platformei și a șters în mod activ conținutul politic care încalcă regulile. Rusia se mai află în centrul discuțiilor, pe mai multe planuri – în contextul uciderii lui Igor Kirillov, șeful forțelor ruse de protecție nucleară, într-un atentat cu bombă la Moscova, dar și pe fondul încercărilor lui Viktor Orban de a media relațiile dintre Ucraina și Rusia, acesta fiind ironizat de către Zelenski.

Al doilea moment de impact legat de politica globală are loc pe 8 ianuarie, ca urmare a comentariilor și reacțiilor la adresa lui Elon Musk. Miliardarul a fost criticat de către premierul spaniol, Pedro Sanchez, acuzându-l că ar submina democrația prin declarațiile pe care acesta le-a făcut despre politica europeană. Steve Bannon și-a exprimat susținerea față de Elon Musk, argumentând că influența acestuia poate răspândi curentul populist și în Europa. Totodată, este vizibil discursul lui Trump despre posibila preluare a Groenlandei cu forța, reacția lui Marine Le Pen după moartea tatălui său, dar și tensiunile dintre Polonia și Rusia, după ce consulatul polonez de la Sankt Petersburg a fost închis.

Grafic NewsVibe. Evoluția numărului de articole și postări despre politică globală în surse online relevante, în ultima lună

SURSE. Topul surselor cu cea mai intensă activitate de publicare de conținut despre politica globală rămâne neschimbat pe primele 5 poziții, în comparație cu octombrie-noiembrie, fiind dominat de stiripesurse.ro, G4Media, pagina de Facebook și site-ul Digi24 și platforma web Ziare.com. Spre deosebire de perioada anterioară, doar primele două surse au depășit 1000 de articole. Ziarul Profit și HotNews.ro își fac apariția în top 10.

Grafic NewsVibe. Topul surselor online relevante care au publicat cele mai multe articole și postări pe teme de politică globală, în ultima lună

TRENDURI TEMATICE. Cele mai des menționate entități din ultima lună au în prim-plan Rusia și Ucraina, pe fondul războiului, alături de SUA și Donald Trump, în contextul declarațiilor făcute de acesta despre Groenlanda. Vladimir Putin beneficiază de o mediatizare mai scăzută, în timp ce Elon Musk este prezent, dar nu la un nivel ridicat. Alte state care s-au mai remarcat sunt Israel, Siria, Franța și China, precum și Republica Moldova.

Grafic NewsVibe. Top entități menționate în știrile și postările despre politică globală în surse online relevante în ultima lună

TRENDURI VIZUALE. Emoji-urile cele mai des folosite fac trimitere la avertismente și anunțuri. Singurele state prezente prin drapeluri sunt SUA și România, iar cu o vizibilitate mai scăzută apare și Uniunea Europeană. În plus, observăm și prezența unor simboluri religioase.

Grafic NewsVibe. Top emojis incluse în postările despre politică globală în surse online relevante în ultima lună

TRENDURI SEMANTICE. Îndreptându-ne atenția către hashtag-uri, vedem cum #ucraina și #rusia se remarcă în continuare. Publicația în limba maghiară #maszol se menține vizibilă, alături de #ziuadeconstanta si #damboviteanul. Alte hashtag-uri relevante sunt #donaldtrump, #trump și #rusia sau #stirirusia, pe fondul implicării constante a acestora pe planul politicii globale.

Grafic NewsVibe. Top hashtags incluse în postările despre politică globală în surse online relevante în ultima lună

TRENDURI REGIONALE. La nivelul publicațiilor locale, județele care se remarcă printr-o activitate ridicată sunt Iași, Constanța, Mureș și Dolj. În plus, mai există un interes și din vestul și sudul țării.

Grafic NewsVibe. Harta surselor online locale care au scris despre politică globală în ultima lună.

*****Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare asigurat de NewsVibe Romania. Analiza este bazată pe un model Machine Learning dezvoltat de echipa NewsVibe, care a fost antrenat pentru clasificarea conținutului extras din surse online relevante în funcție de tematica abordată. Datele prezentate au fost îmbunătățite cu ajutorul unor instrumente de Artificial Intelligence. 
app preview
Feed personalizat de știri, căutare cu Inteligență Artificială și notificări într-o experiență mai interactivă.