Snapshot. Viral sau ilegal? Dezbaterea online din România despre rolul TikTok în alegeri
Platforma social media a momentului în România, TikTok, și asocierea sa cu dinamica electorală șocantă înregistrată în primul tur al alegerilor prezidențiale reprezintă o temă importantă a dezbaterii publice curente, reflectată inclusiv în conversațiile online. Au existat aproape 3000 de mențiuni despre TikTok în surse online relevante din România pe parcursul ultimei săptămâni, o amplificare de peste 10 ori a ritmului obișnuit, conform platformei de media intelligence NewsVibe.
Dacă sâmbătă, 23 noiembrie, se înregistrau doar 60 de referiri la TikTok în surse online influente de web și Facebook, în ziua alegerilor volumul se dublează, după care ritmul de mențiuni crește exponențial, până când atinge un moment de maxim pe 27 noiembrie. Atunci se înregistrează peste 800 de referiri la TikTok – este ziua când vicepreședintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România, diverși influenceri încep să explice circumstanțele implicării lor în campania lui Călin Georgescu de pe această platformă, iar politicienii și formatorii de opinie comentează intens subiectul.
Grafic NewsVibe: Evoluția numărului de postări despre TikTok în ultima săptămână.
TRENDURI TEMATICE – ENTITĂȚI DOMINANTE. Tema centrală în conținutul care menționează TikTok în ultima săptămână este evident Călin Georgescu, entitatea-cheie regăsită în conversația despre această platformă.
Instituțiile care sunt solicitate să analizeze implicarea TikTok în campania electorală ori desfășoară demersuri pe acest subiect se evidențiază de asemenea în dezbaterea online – în primul rând ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații), dar și CNA (la care s-au referit mai ales surse precum G4Media și Digi24), Comisia Europeană (despre care au scris Adevărul și PSNews) sau Parlamentul European.
Regăsim referiri la Rusia în special în surse precum Adevărul, Evenimentul Zilei și republica.ro, în timp ce la Marcel Ciolacu s-a referit frecvent Daniel Ghiță. În schimb, NATO a fost adus în discuție de Adevărul și EvZ, precum și de comunicatori precum Adrian Papahagi sau surse specializate precum Defense Romania.
Grafic NewsVibe: Topul cuvintelor cheie incluse în postările și articolele despre TikTok în ultima săptămână.
TRENDURI TEMATICE – HASHTAGS. La nivel de hashtags utilizate frecvent, se remarcă cele dedicate celor doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale (#calingeorgescu și #elenalasconi), evocați adesea împreună în comentarii despre alegeri.
Se observă și hashtag-ul #calingeorgescupresedinte, folosit mai ales în postările deputatului Daniel Ghiță – aflat pe locul al treilea în topul parlamentarilor activi online; acest politician a folosit și eticheta #ppr, de promovare a partidului din care face parte, Patrioții Poporului Român.
Eticheta #echilibrusiverticalitate, inclusă în mai multe texte ce conțin comentarii despre TikTok, face referire la campania folosită de candidatul prezidențial, angrenând mai mulți influenceri, care acum ridică semne de întrebare referitoare la modul în care au fost implicați. Regăsim referiri la acest hashtag în conținut publicat de G4media, Expert Forum și brasovromania.net.
Se evidențiază și folosirea frecventă a unor hashtag-uri descriptive, precum #alegeriprezidentiale, #vot sau #stiri.