31 octombrie 10:55
Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de ovine din România şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine "Dacia", a fost reținut pentru fraudarea fondurilor europene.
Ana-Maria Tapescu

Actualitate
Foto: pixabay.com
Acesta este acuzat că a pus la cale un mecanism extrem de elaborat de a obține ilegal subvenții din fonduri europene, încheind contracte de arendă pentru terenuri care nu erau eligibile pentru a primi subvenții. Alături de el au mai fost reținuți Veronica Topor, directorul adjunct al APIA Hunedoara, și Marius Szabo, șef de serviciu în cadrul aceleiași instituții, precum și alți opt suspecți.
SURSE

Cel mai bogat oier din România a fost reţinut pentru o fraudă de peste 2 milioane de euro cu fonduri europene

Cel mai mare crescător de oi din România a fost reţinut

"Regele ciobanilor", reținut de Parchetul European. Andreșoi este acuzat de o fraudă uriașă cu fonduri comunitare

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine "Dacia", reţinut de Parchetul European Timişoara pentru o fraudă de peste 2,2 milioane de euro

Dumitru Andreșoi, cel mai bogat oier din România, reținut pentru fraudă cu fonduri europene

Cel mai bogat oier din România și doi șefi APIA, reținuți pentru o fraudă uriașă. Dumitru Andreșoi ar fi folosit în acte numele mamei

Cel mai bogat oier din România, reținut de Parchetul European / Este acuzat că a fraudat fonduri europene de peste 2 milioane de euro/ Doi șefi APIA reținuți în același dosar - surse

Cel mai mare crescător de oi din România, reținut de Parchetul European